Sfântul Apostol Andrei, sărbătorit în fiecare an pe 30 noiembrie. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii

Ultima actualizare:

    Sfântul Apostol Andrei, cel care a creștinat poporul român, este sărbătorit în fiecare an pe 30 noiembriefoto: shutterstock
Sfântul Apostol Andrei, cel care a creștinat poporul român, este sărbătorit în fiecare an pe 30 noiembriefoto: shutterstock

Sfântul Apostol Andrei, cel care a creștinat poporul român, este sărbătorit în fiecare an pe 30 noiembrie. Aceasta este una dintre cele mai importante sărbători românești, dar și creștine, de care sunt legate multe tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.

Cine a fost Sfântul Andrei, cel care a creştinat poporul român

Sfântul Apostol Andrei, născut la Betsaida, fiul lui Iona i s-a alăturat Mântuitorului împreună cu fratele său, sfântul Petru, cei doi devenind astfel primii Apostoli ai lui Hristos. Înainte de a fi „întâiul chemat” între Apostoli, Sfântul Andrei i-a fost ucenic Sfântului Ioan Botezătorul, care i-a insuflat dragostea pentru mult-așteptatul Mesia. Din acel moment, l-a urmat pe Isus însoțindu-l înȚara Sfântă și propovăduindu învățăturile Domnului. Nu s-a lepădat de Mântuitor în Săptămâna Patimilor, iar după ce Mântuitorul a înviat și s-a înălțat la cer a continuat să împărtășească învățăturile creștine, ajungând și pe teritoriul României, în zona Dobrogei. Sfântul Andrei a răspândit cuvântul Domnului până la finalul vieții, când a sfârșit răstignit cu capul în jos pe o cruce sub formă de X. Moartea sa nu a pus capăt și învățăturilor sale, care au rămas vii în inimile românilor până în ziua de azi. 

Cum a ajuns Sf. Andrei în Dobrogea

Misiunea de creştinare a neamurilor pe care a avut-o Sfântul Apostol a început după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime. Atunci Sfinţii Apostoli au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduirea Evangheliei, adică pentru a vorbi despre „Vestea cea Bună” a mântuirii în Iisus Hristos.

Potrivit tradiţiei Bisericii, acestui Întâi chemat i-a căzut sorțul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea. Tradiţia şi folclorul românesc amintesc despre prezenţa Sfântului Apostol Andrei în părţile Dobrogei, unde apostolul şi însoţitorii săi şi-au găsit loc de odihnă într-o peşteră. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfinţit acest aşezământ cu numele de „Peştera Sfântului Apostol Andrei”. În prezent în acest loc a fost ridicat un complex monahal, Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei.

  • În ziua de Sfântul Andrei sunt interzise muncile gospodăreşti. Nu este bine să măturaţi, să daţi gunoiul afară din casă, să împrumutaţi ceva sau să daţi de pomană.
  • Se pune grâu la încolţit în ajunul Sfântului Andrei. Dacă până în seara Anului Nou grâul va crește înalt și frumos, anul viitor va fi îmbelșugat. 
  • Tot în ziua de Sfântul Andrei se pregătesc bucate cu mult usturoi, se pune un ram de măr sau de vișin în apă, iar dacă înflorește până la Sfântul Vasile, este semn că anul următor va fi un an rodnic.
  • La țară se astupă hornul sobei, fereastra și pragul ușilor, pentru a îndepărta strigoii. Se consumă usturoi, se unge cu el pe frunte, pe piept, pe spate, pe la încheieturile trupului. 
  • În noaptea de Sfântul Andrei, există superstiția că lupul îşi poate îndoi gâtul, “își vede coada”, devine mai sprinten şi prada nu-i mai poate scăpa nicicum. 
  • Sunt cunoscute de asemenea, din diferite zone ale țării, practici de previziune meteorologică pentru anul care va veni. De Sfântul Andrei se folosesc 12 cepe aferente fiecărei luni ale anului, puse la loc sigur şi lăsate până la Crăciun. Cepele care s-au stricat indică lunile ploioase ale anului. Cele încolțite profețesc luni favorabile rodului.
  • De Sfântul Andrei, fetele făceau un colac din aluat dospit în mijlocul căruia puneau un cățel de usturoi. Colacul astfel preparat era lăsat timp de o săptămână la loc călduros. Dacă usturoiul încolțea, fata avea noroc. O altă metodă de a aprecia viitorul era cea în care se măsurau 9 ceșcuțe de apă într-o strachină care se punea la icoană. A doua zi se verifica nivelul apei: dacă era mai multă, măcar cu o picătură, fata respectivă era norocoasă.
  • Tot în ajunul Sfântului Andrei se pune grâu la încolțit. Dacă până în seara Anului Nou grâul va crește înalt și frumos, anul viitor va fi îmbelșugat. 
  • În noaptea de Sfântul Andrei, spiritele morților se amestecă printre cei vii. Este un timp nefast în care strigoii ies din cimitire şi pocesc oamenii, le sug sângele, leagă sau iau potența bărbaților, “strica” taurii, fură sporul vitelor, se joacă cu urșii și lupii.
  • Tot în noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

30 noiembrie, Ziua Sfântului Andrei, zi liberă

Ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează prin legea nr. 147 din 23 iulie 2012 adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin decretul nr. 517 pe 20 iulie 2012 al Preşedintelui României.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net