În sfârșit! Crucea de pe Caraiman va fi restaurată după 90 de ani

Ultima actualizare:

    Monumentul este situat la altitudinea de 2.291 metri și are o înălțime de 28 de metri
Monumentul este situat la altitudinea de 2.291 metri și are o înălțime de 28 de metri

Ne mândrim că un monument istoric din România a ajuns în Cartea Recordurilor, deși aceasta se află în ruină. Crucea de pe Caraiman sau Crucea Eroilor se afă într-o stare continuă de degradare. Iată că abia acum s-au găsit banii necesari, iar lucrările ar trebui să se încheie în 31 decembrie 2020.

Ne place să vedem Crucea de pe Caraiman luminând la asfințit, de sus, de la 2.291 metri. Unii turiști au ținut să-și scrijelească numele pe monumentul istoric sau să o mâzgălescă, ca să aibă o amintire de neuitat. Autoritățile nu au făcut nimic, iar impozanta Cruce a ajuns într-o stare  avansată de degradare.


    Tencuiala a căzut de pe Crucea de pe Caraiman
Tencuiala a căzut de pe Crucea de pe Caraiman


    În interiorul monumentului se vede starea avansată de degradare
În interiorul monumentului se vede starea avansată de degradare

De-a lungul anilor, autoritățile au făcut promisiuni, au avansat termene de reabilitare a celebrului monument ridicat pentru a cinsti memoria românilor care au murit în Primul Război Mondial.

Iată că abia acum vin vești bune. Ministerul Apărării au semnat luni, 7 mai, cu o asociație de firme contractul de execuție a lucrărilor de restaurare și reabilitare a Crucii Caraiman. Valoarea contractului este de 13.750.923,13 lei fără TVA, iar termenul de finalizare este de 36 de luni. Lucrările vor fi coordonate de Centrul de Domenii și Infrastructuri Sibiu.

În calitatea sa de administrator legal al monumentului Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, Ministerul Apărării anunță că miercuri, 9 mai,  începe derularea lucrărilor de restaurare, reabilitare, conservare și amenajarea unui spaţiu expoziţional la Crucea de pe Caraiman. Termenul final este 31 decembrie 2020.

Ce nu știați despre monumentul eroilor din Bucegi

Monumentul a fost realizat prin grija Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ai României.

Cunoscut şi sub denumirea Crucea Eroilor, monumentul a fost ridicat pentru a cinsti memoria românilor care au murit în Primul Război Mondial.

Monumentul a fost inaugurat şi sfinţit pe 14 septembrie 1928, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

Soclul monumentului a fost realizat în anul 1930 din beton armat, îmbrăcat în piatră de calcar fasonată şi îngrijit rostuită. Soclul a fost construit la doi ani după sfinţirea Crucii, pentru o mai bună încastrare a ei, iniţial aceasta fiind introdusă direct în stâncă.

Monumentul este situat la altitudinea de 2.291 metri, motiv pentru care a fost inclus în Cartea Recordurilor (2013) ca monumentul aflat la cea mai mare înălțime din lume.

Monumentul are o înălţime de 39,5 metri şi include un soclu din ciment de 8 metri.

Crucea este executată din profile de oţel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 8 metri. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit iniţial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net