Câinii maidanezi au mai făcut o victimă. O tânără dintr-o localitate vasluiană a ajuns la spital cu 16 muşcături pe corp după ce a fost atacată de o haită de câini.


Incidentul s-a petrecut joi dimineaţă, în jurul orei 06.30. Ana Maria Grecea mergea spre gara din Roşieşti de unde trebuia să ia trenul spre Vaslui, pentru a ajunge la şcoală.

La aproape un kilometru de staţia CFR, o haită de şase câini a încolţit-o, iar animalele s-au năpustit asupra ei. Au pus-o jos şi au muşcat-o pe tot corpul.

Norocul fetei a fost că în zonă se afla un cioban care, alertat de ţipetele acesteia, a alergat spre ea reuşind să alunge haita de câini. Tot el a fost cel care a sunat la 112 solicitând ajutor. Ana Maria a fost transportată imediat la Spitalul de Urgenţă din Vaslui, unde a primit îngrijiri medicale.

„Fata avea mai multe plăgi muşcate de câini. Cred că erau vreo 16. Am transportat-o la spital, unde a rămas internată", au spus medicii de pe ambulanţă. Ana Maria se simte bine acum, dar spune că a avut mare noroc.

„Nu ştiu de unde au apărut. Deodată m-am văzut înconjurată de câini. Primul care m-a muşcat a venit din spatele meu. De durere, m-am pus jos şi au tăbărât pe mine. Am văzut moartea cu ochii!", a povestita fata, aflată încă în stare de şoc.

Poliţiştii vasluieni au deschis o anchetă pentru a vedea cui aparţin câinii agresivi şi dacă poate fi cineva tras la răspundere. Ei iau în calcul şi ipoteza ca animalele să aparţină chiar ciobanului care a salvat-o pe Ana Maria.

Sami a murit în chinuri groaznice


Dacă tânăra din Vaslui a avut noroc şi a fost salvată la timp, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Sami Tcaciuc, băieţelul de nici 6 ani care a murit sfârtecat de colţii maidanezilor, pe un câmp din Suceava.

Nu a fost nimeni în preajmă să îl ajute, iar micuţul a avut parte de o moarte cumplită. Câinii i-au provocat mai multe muşcături în zona gâtului, care i-au fost fatale.


 
 
Loading...
Citeste tot despre: