Și-a ucis bebelușul, dar nu va face închisoare

Ultima actualizare:

    Oamenii legii au  găsit pruncul îngropat  în spatele casei
Oamenii legii au găsit pruncul îngropat în spatele casei

Florica Iostin, femeia din Predealul Sărari, judeţul Prahova, care, în august 2014, și-a îngropat copilul nou născut în fostul WC din curte, este liberă. Instanța a dispus punerea de îndată în libertate a Floricăi Iostin, în prezent aflată în arest preventiv la Penitenciarul Târgşor.

Luni (8 iunie), magistrații Tribunalului Prahova au decis să admită cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei penale comisă de Florica Iostin, din ”omor calificat” în ”uciderea copilului nou născut imediat după naştere”.

Judecătorii au condamnat-o pe Florica Iostin la 3 ani de închisoare, cu suspendare. Instanța a decis ca femeia să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială și să presteze 60 de ore de muncă în folosul comunităţii. Decizia de ieri nu este definitivă. Florica Iostin a șocat o țară întreagă după ce a născut singură, acasă, iar a doua zi și-a îngropat pruncul în spatele casei ajutată de fiul cel mic, care, șocat de cele întâmplate, a vrut apoi să se spânzure.

image
image
image
image
image
image
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net