Şi-a violat cu sălbăticie propria soră: «A spus să stau că o să-mi fie bine»

Ultima actualizare:

    Mihai Bratiloveanu a fost arestat preventiv
Mihai Bratiloveanu a fost arestat preventiv

Un localnic din satul Celei, orașul Tismana, și-a violat propria soră. Mihail Bratiloveanu, în vârstă de 56 de ani, este acuzat că a intrat în casă peste propria soră, cu trei ani mai mare, pe care a obligat-o să întrețină relații sexuale.

Victima este și acum marcată de cele întâmplate. Aceasta povestește cu groază ce s-a întâmplat: „A intrat peste în casă și s-a pus cu picioarele pe mâinile mele ca să nu mai pot face nimic. Am început a țipa, dar mi-a pus mâna la gură, iar cu cealaltă mi-a dat cu capul de recamier. M-am luptat cu el și sunt toată vânătă, pe mâini și pe picioare. M-am luptat cu el, dar m-a violat. A spus să stau că o să-mi fie bine. Nu am mai putut să fac absolut nimic, nicio mișcare. După ce mi-a dat drumul, am tras pe mine chilotul pe care l-a rupt, pantalonul și o bluză și am spus că îmi este rău și să trebuie să beau puțină apă. Eu aveam apa pe hol, dar numai de apă nu am stat. Am luat-o prin curte în vale și am strigat la doi vecini".

Judecătoria Târgu-Jiu a emis pe numele violatorului mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Acesta este un individ foarte periculos, fiind arestat de mai multe ori.

image
image
image
image
image
image
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net