«Simţim că suntem condamnaţi la moarte»

Ultima actualizare:

    Mugurel Amariţei este spitalizat cu al cincilea  pneumotorax (n.r.  acumulare de aer în  spaţiul dintre plămâni  şi peretele toracic)
Mugurel Amariţei este spitalizat cu al cincilea pneumotorax (n.r. acumulare de aer în spaţiul dintre plămâni şi peretele toracic)

Sunt conectaţi la oxigen şi stau mai mult prin spitale decât acasă. E vorba de doi bolnavi din Iaşi, care au nevoie de transplant de plămâni. Până acum, sperau să facă operaţia la Viena, dar clinica de acolo a reziliat contractul cu Ministerul Sănătăţii de la noi.

Mugurel Amariţei (35 de ani) şi Carmen Oghinciuc (50 de ani) sunt internaţi în două spitale din Iaşi din cauza complicaţiilor cu care se confruntă în aşteptarea operaţiilor salvatoare.Vestea potrivit căreia singurul centru european cu care colabora România pentru a-şi trata bolnavii care au nevoie de transplant pulmonar a reziliat acordul încheiat i-a îngrijorat pe cei doi pacienţi, scrie adevarul.ro.Mugurel se află la Spitalul de Pneumoftiziologie pentru tratarea celui de-al cincilea pneumotorax pe care l-a făcut în aşteptarea unui transplant pulmonar. Amariţei şi-a depus dosarul medical cu recomandarea de transplant pulmonar la Direcţia de Sănătate Publică din Iaşi în noiembrie 2015.  Până acum, nu i s-a oferit nici o soluţie clară pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale, iar plămânii ieşeanului funcţionează de mai bine de 12 luni doar în proporţie de 17%.

“Toată lumea care aşteaptă să facă transplantul la Viena a aflat că spitalul nu mai colaborează cu România din cauza unor neînţelegeri dintre politicienii noştri. Ei se ceartă şi noi din cauza asta ajungem să murim. Am făcut al cincilea pneumotorax şi iar am ajuns la spital. Complicaţiile se intensifică. Ultimele trei pneumotoraxuri le-am făcut la distanţă de câteva săptămâni şi mă tem că în ritmul ăsta nu o să se întâmple ceva bun. Eu vreau să trăiesc, să nu mor la 35 de ani. Cineva trebuie tras la răspundere pentru că nouă nu ni se acordă nici o şansă la viaţă“, a spus pacientul.

La rândul său, Carmen Oghinciuc, care a primit recomandare de transplant anul trecut, este internată din ianuarie 2016 într-o secţie de Îngrijiri paliative din Iaşi. “Simt că am o sabie deasupra capului şi că sunt condamnată la moarte. Nu are nimeni dreptul să decidă cine trăieşte şi cine nu. Ministrul Sănătăţii să se gândească la noi, la bolnavii care sunt legaţi de aparatul de oxigen şi care nu pot face cinci paşi fără să creadă că mor”, a spus Carmen Oghinciuc.


    Carmen Oghinciuc  este internată  în spital din  ianuarie 2016
Carmen Oghinciuc este internată în spital din ianuarie 2016

Click! spune

În prezent, pe lista de aşteptare pentru transplant de plămâni la clinica din Viena sunt cinci români care ar fi urmat să fie operaţi acolo.

În ultimii zece ani, 35 de români au făcut transplant de plămân la AKH.

Coordonatorul Programului de Transplant, Victor Zota, a spus că, în 2016, a fost semnată o înţelegere între Ministerul român al Sănătăţii şi AKH, care expiră în 31 martie şi pe care clinca nu o prelungeşte.

Ministrul Sănătăţii a cerut control la «Sfânta Maria»

Agenţia Naţională de Transplant a făcut miercuri, 22 martie, verificări la Centrul de transplant pulmonar de la Spitalul „Sfânta Maria”, din Capitală, pentru a reevalua situaţia unităţii, în vederea începerii transplantului de plămâni. Reevaluarea vine în contextul în care Spitalul AKH din Viena a reziliat protocolul prin care erau efectuate transplanturi pulmonare românilor înscrişi pe listă.

simeon stalpnicul png


    Ministrul Sănătăţii Florian Bodog
Ministrul Sănătăţii Florian Bodog

„Am primit o scrisoare vineri, în care se spunea că, din cauza faptului că a scăzut capacitatea centrului, pacienţii din România nu vor mai fi primiţi la tratament. Ei spun că este legat strict de spaţiu, dar noi am dat plămâni la Viena”, a spus ministrul Sănătăţii Florian Bodog. Tot acesta spunea, săptămâna trecută, că, în prezent, la Spitalul „Sfânta Maria”, singurul acreditat pentru astfel de intervenţii, nu există nici un specialist care să fi făcut vreodată transplant în mod independent, motiv pentru care deocamdată nu se poate demara o astfel de activitate.

image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net