Angajații Complexului de servicii sociale Istru din Sectorul 6 îi maltratează pe minorii de care ar trebui să aibă grijă. Ei îi țin pe aceștia legați cu funia de gardul instituției, în soare, potrivit Realitatea TV.


Copiii internați în centru au dizabilități grave, de genul autism, epilepsie, iar angajații obișnuiesc să-i lege cu funii de gard sau de clanța ușii, ca pe niște câini, pentru a scăpa de grija lor.

Complexul a fost inaugurat în 2014.

Și, culmea, centrul se află în aceeaşi curte cu Direcţia pentru Protecţia Copilului a sectorului 6.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, a declarat marţi, pentru Mediafax, că a trimis Corpul de control la Complexul de servicii sociale Istru din Sectorul 6.

Gabriela Coman a precizat că imaginile au fost surprinse de o persoană care locuieşte în vecinătatea centrului şi au fost trimise presei luni după-amiază, când Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6 ar fi început o anchetă.

„Până când vom stabili ce s-a întâmplat şi ce măsuri trebuie luate, trebuie ca acelui copil să i se acorde îngrijiri, iar persoana care l-a legat trebuie îndepărtată de copii”, a declarat preşedintele ANPDCA.

Copilul care apare legat în imaginile respective are 16 ani şi dizabilităţi asociate, iar din primele informaţii a rezultat că supraveghetorii ar fi decis să-l lege pentru a-l putea controla mai bine, deoarece acesta ar fi fost agitat, a precizat Gabriela Coman.

„O astfel de măsură este inadmisibilă. Este o metodă total neinspirată de protecţie a unui copil”, a mai spus preşedintele ANPDCA.

La Complexul de servicii sociale Istru sunt două căsuţe sociale care au fost construite de către Organizaţia Neguvernamentală HHC România şi inaugurate cu DGAGPC Sector 6, adăpostind în total 21 de copii. Tânărul care a fost legat de o uşă locuieşte într-una din aceste căsuţe, alături de alţi copii cu dizabilităţi grave.

Directorul HHC România, Ştefan Dărăbuş, a declarat că cele două căsuţe au fost predate DGASPC Sector 6, instituţie care s-a ocupat de angajarea de personal şi de susţinerea ulterioară a centrului.

Dărăbuş a spus că după inaugurarea căsuţelor a mai venit în vizită la Bucureşti, dar acele vizite au fost anunţate, astfel încât nu a remarcat niciodată vreo problemă.

„Colegele mele au mai venit şi neanunţate şi ne-au semnalat că au sesizat mici probleme de relaţionare între personal şi copii. Am cerut rapoarte de atunci”, a spus directorul HHC România.

Întrebat despre ce fel de probleme de relaţionare este vorba, Ştefan Dărăbuş a spus că, în general, despre neglijenţă, întrucât copiii ar fi fost lăsaţi în faţa televizoarelor.

„Pe de altă parte, când sunt doi îngrijitori la 11 copii cu dizabilităţi grave, uneori poate fi de înţeles că mai apelează şi la astfel de măsuri, dar nu se justifică în niciun caz legarea copiilor. Vrem clar ca cei care erau de serviciu în momentul în care copilul a fost legat să fie daţi afară”, a spus Ştefan Dărăbuş.

 
 
Loading...