Sondaj: Ponta conduce în topul încrederii românilor, cu 53%

Ultima actualizare:

    Victor Ponta şi Crin Antonescu
Victor Ponta şi Crin Antonescu

A fost publicat primul sondaj realizat dupa caderea guvernului Mihai Razvan Ungureanu. Sondajul realizat de Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic arată că mai mult de jumătate dintre români consideră ca pe un fapt bun sau foarte bun căderea Guvernului Ungureanu. Premierul desemnat, Victor Ponta, conduce în topul încrederii românilor.

Mai mult de jumătate dintre români (52%) consideră căderea Guvernului Ungureanu ca pe un fapt bun (32%) sau foarte bun (20%), iar 60% dintre români consideră numirea lui Victor Ponta în funcţia de premier drept o mişcare bună (43%) sau foarte bună (17%). Procentul celor care cred că desemnarea lui Ponta ca prim-ministru a fost o alegere foarte proastă este de 11%

Victor Ponta conduce şi în topul încrederii românilor, cu 53%, urmat de Sorin Oprescu (47%), Crin Antonescu (42%) şi de fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu (37%).

Dan Diaconescu se află pe locul cinci cu un procent de 24%, urmat de Gigi Becali (21%), Traian Băsescu (17%), Emil Boc (17%) şi Elena Udrea (15%).

De la actualul guvern, cei mai mulţi români (32%) aşteaptă scăderea taxelor (CAS) la anagajatori, pentru a se putea crea mai multe locuri de muncă. De asemenea, 24% aşteaptă de la actualul executiv restituirea banilor luaţi ca CAS pensionarilor, în ultimul an.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri generale, pentru Parlamentul României, coaliţia USL ar ieși câștigătoare, obținând 67% din voturile electoratului.

Partidul Poporului, al lui Dan Diaconescu, s-ar clasa pe locul doi, cu 14%, în timp ce PDL ar întruni 12% din sufragii. Restul partidelor, inclusiv UDMR, nu ar intra în Parlament.

Sondajul a fost realizat în perioada 2-3 mai, de Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic (CSCI), pe un eşantion de 900 de persoane şi are o eroare tolerată de 3,3%, la un nivel de probabilitate de 95%.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net