Unul dintre cele mai bine păzite secrete din politica românească e pe cale să fie aflat: unde și când a terminat Facultatea de Drept deputatul PSD Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.


Ziarul „Adevărul” a făcut ”săpături” ca să rezolve această enigmă: unde și când a terminat Facultatea de Drept deputatul Eugen Nicolicea, cel care Conduce Comisia Juridică din Camera Deputaților. Această comisie emite rapoarte sau avize fără de care nu poate fi adoptată nici o lege, indiferent de zona pe care o reglementează.

Eugen Nicolicea e deputat din anul 1992. Biografia sa oficială de pe site-ul Camerei Deputaţilor arată că este absolvent a două facultăţi: Electronica şi Dreptul, scrie adevarul.ro. La nici una dintre acestea nu se spune unde a absolvit şi în ce an.

În calitatea pe care o are, calificarea profesională în domeniul Dreptului a lui Eugen Nicolicea capătă o semnificaţie aparte. Aceasta cu atât mai mult cu cât în această perioadă, în Comisia specială din Parlament (Comisia Iordache), Eugen Nicolicea este unul dintre cei mai prolifici autori de amendamente la Legile Justiţiei, la Codul penal şi la Codul de procedură penală, scrie adevarul.ro.

Iată ce au făcut jurnaliștii Adevărul.

”La început am trimis un SMS: Domnule Nicolicea, vă rog să-mi spuneţi unde şi când aţi urmat Facultatea de Drept, căci în CV-ul dumneavoastră oficial nu apar aceste informaţii”. Nici un răspuns, de nici un fel.

În aceste condiţii, ziarul „Adevărul” a făcut o solicitare oficială către Camera Deputaţilor, prin care au fost cerute aceleaşi informaţii. Răspunsul primit a fost stupefiant: „Solicitarile dvs. nu fac obiectul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu modificarile si completarile ulterioare. Potrivit dispozitiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, prin informatie de interes public ”se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei. Astfel cum rezulta din articolul invocat, legea mentionata este aplicabila autoritatilor si institutiilor publice, nu persoanelor fizice, indiferent de statutul sau de functia/ calitatea acestora”.

Repetent la Automatizări

Ca urmare, Adevărul a lansat un apel pe Facebook  și  au început să sosească informaţii privitoare la trecutul profesional al lui Eugen Nicolicea.

”Am aflat astfel că deputatul PSD a intrat la Facultatea de Automatizări şi Calculatoare a Universităţii din Timişoara în anul 1976. Un fost coleg de-al său ne-a mărturisit că «undeva prin anul II sau III a rămas repetent». Tot nu reuşea să treacă un examen şi atunci s-a transferat de la Automatizări şi Calculatoare la Electronică, unde a şi terminat, în anul 1982”, scrie adevarul.ro. Eugen Nicolicea a primit repartiţie la Şantierul Naval din Drobeta-Turnu Severin, localitatea sa de baştină.

Dreptul, de la distanță

eugen_nicolicea.jpg

fisa facultate nicolicea
Dovada scrisă obținută de ”Adevărul”: notele deputatului Eugen Nicolicea

A doua facultate urmată de Eugen Nicolicea a fost Dreptul, cea despre care nu doreşte să ofere nici un fel de relaţii. Un fost profesor contactat de Adevărul a mărturisit marele secret: a urmat Dreptul la Universitatea Spiru Haret, filiala din Drobeta Turnu Severin, forma de Învăţământ la Distanţă (ID).

Un fost profesor de la filiala din Drobeta Turnu Severin a Universităţii Spiru Haret ne-a spus că Nicolicea era student acolo „la nivelul anilor 2008 sau 2009” şi că a urmat doar trei ani de facultate, pentru că a făcut doi ani într-unul singur, scrie adevarul.ro.

”În acelaşi timp, făcea aceeaşi facultate şi nevasta şi fiica lui”, susţine profesorul. Un document obţinut de Adevărul de la o sursă anonimă confirmă spusele profesorului. ”Astfel, deţinem un document centralizator emis de Universitatea Spiru Haret, conţinând rezultatele obţinute de studenţii la Drept, Anul III, forma Învăţământ la Distanţă, în sesiunea de examene din iarna anului 2008. Din cei 5.333 de studenţi din toată ţara înscrişi în listă, Eugen Nicolicea figurează la poziţia 2066. Avea atunci 52 de ani. A obţinut nota 6 la Drept administrativ, nota 8 la Drept internaţional public, nota 9 la Drept internaţional privat, nota 9 la Drept comparat, nota 8 la Dreptul societăţilor, nota 10 la Limba engleză şi tot 10 la Relaţii individuale de muncă”, scrie adevărul.ro.

Nota 5 era garantată

Fostul profesor a relatat pentru Adevărul cum decurgeau cursurile şi examenele la Spiru Haret. ”Ăştia de la Învăţământ la Distanţă nu veneau deloc la cursuri, învăţau de unde puteau şi veneau doar în sesiune. Sesiunea dura vreo lună şi jumătate, iar examenele se ţineau doar sâmbăta. Studenţii veneau aici la filială, se aşezau la un calculator şi-şi băgau o parolă. Li de deschidea grila de examen, cu trei variante de răspuns la fiecare întrebare. Corectă era doar o singură variantă, nu erau întrebări în care să fie corecte două sau toate trei variantele. Iar întrebările erau astfel formulate că dacă bifai la toate întrebările doar varianta A, aveai asigurată nota 5. Nota o primeau pe loc, tot prin calculator”.

 
 
Loading...