La 1 august 2009, Carmen Bejan şi Sergiu Florea, doi studenţi la medicină în Timişoara au şocat o ţară întreagă după ce au ucis şi tranşat un ţigan de 64 de ani care încercase să facă sex cu fata. Acum, altă veste şoc: Carmen Bejan, închisă la penitenciarul din Arad, a rămas însărcinată cu un deţinut.


Scenariu demn de un thriller de Oscar. Carmen Bejan (22 de ani) a cerut, luna trecută, întreruperea pedepsei cu închisoarea pe motiv că este însărcinată.

Fata nu a vrut să comunice numele posibilului tată, iar conducerea închisorii a anunţat că deţinuta a avut dreptul la vizite intime, fără să clarifice dacă acestea au şi avut loc sau nu.

Potrivit unor surse din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad, tatăl copilului pe care Carmen Bejan îl poartă în pântece este un traficant de droguri cu 13 ani mai mare decât ea, care mai are un copil în vârstă de 15 ani.

Cel care a pus ochii pe Carmen Bejan şi a convins-o să meargă în camera intimă este un deţinut condamnat la 10 ani pentru trafic de droguri.

Cei doi s-au cunoscut la bucătăria penitenciarului în timp ce pregăteau mâncarea pentru ceilalţi deţinuţi. Acesta ar fi încercat de mai mult timp să o cucerească pe Carmen şi îi trimitea scrisori, dar ea l-a refuzat de fiecare dată, până în momentul în care traficantul i-a spus că dacă rămâne însărcinată şi naşte un copil poate să fie eliberată pentru o perioadă.

Când a auzit de această posibilitate, Carmen Bejan a acceptat să devină concubina traficantului de droguri şi au primit dreptul să ocupe camera intimă.

Acolo au întreţinut relaţii sexuale, iar fosta studentă a rămas însărcinată, fiind acum gravidă în patru luni. Potrivit surselor „Click", traficantul, care se eliberează în aprilie, i-ar fi promis că se vor căsători şi pe perioada întreruperii executării pedepsei vor locui împreună, iar când se întoarce ea în puşcărie, va avea el grijă de copil şi, împreună, o vor vizita.

Fostul iubit, în depresie


După ce o bună bucată de timp, Sergiu Florea a fost încarcerat la Penitenciarul "Popa Șapcă" din Timișoara, din vara anului trecut, după ce și-a primit pedeapsa definitivă, tânărul se află și el în spatele gratiilor din Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad.

Surse care au ales să îşi păstreze anonimatul susţin că, pe vremea când se afla în arest preventiv la Penitenciarul din Timişoara, Sergiu Florea era ajutor de bucătar şi s-a implicat în redactarea unor poezii pentru revista penitenciarului.

De când s-a decis transferul său către Penitenciarul Rahova, iar ulterior, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, tânărului i s-a interzis să desfăşoare orice activitate de acest gen.

Condamnaţi la 20 de ani de închisoare

Carmen Bejan şi Sergiu Florea, pe atunci în vârstă de 20 de ani, studenţi la Universitatea de Medicină din Timişoara şi iubiţi, l-au ucis la 1 august 2009 pe Trifu Schroth, un bărbat de 65 de ani, chiar de ziua acestuia.

Trifu Schroth, ţiganul tranşat


Victima era judecător în staborul ţigănesc şi a mers în căminul de la Medicină pentru o partidă de sex cu Carmen Bejan, care susţine că s-ar fi prostituat pentru că îl iubea pe Sergiu, iar acesta avea nevoie de bani ca să îşi cumpere o maşină.

Criminalii au ascuns cadavrul în portbagajul maşinii


După ce l-au ucis pe bărbat, studenţii l-au tranşat cu un cuţit cu lama de 17 centimetri şi l-au împachetat într-o valiză, iar picioarele le-au pus în saci de plastic. Apoi au pus cadavrul în partbagajul Mercedesului victimei, parcat în faţa căminului. Cei doi au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare şi sunt închişi la penitenciarul din Arad.

Camera în care a avut loc măcelul



 
 
Loading...