Prin anii 2000, staţiunile din sudul litoralului au pierdut teren în faţa nordului, mai ales dacă vorbim de Mamaia sau Năvodari, zone care au explodat atât din punctul de vedere al dezvoltării imobiliare, cât şi din punctul de vedere al preţurilor pentru petrecerea unei vacanţe pe Litoral. Doar Vama Veche şi-a păstrat turiştii tradiţionali, deşi în ultima vreme aspectul zonei se schimbă din cauza multor construcţii noi.


Staţiunile clasice, Olimp, Neptun, Venus, Saturn, Cap Aurora, Jupiter, Mangalia sunt, în ultima vreme, la mare căutare în rândul investitorilor. Sudul devine atractiv pentru turismul de sejur, de familie sau all inclusive, după ce zeci de milioane de euro s-au plătit pentru reabilitarea unor hoteluri sau pentru construirea unora noi, scrie adevarul.ro. În plus, sudul Litoralului are ceva ce nordul a pierdut.

foto_5-muhammad-murad-1-1024x683_1.jpg

Mohammad Murad este și președintele Patronatelor din Turism

 

„Singura zonă pe care o putem numi «staţiune» de pe Litoralul românesc a rămas doar sudul. Dacă ne uităm la Mamaia, Năvodari sau Eforie, toate seamănă mai mult cu cartiere de oraş, nu cu o staţiune turistică”, spune omul de afaceri Mohammad Murad, care are investiţii atât în Mamaia, cât şi în sudul Litoralului.

foto2-hotel_onix_cap_aurora_1.jpg

În Cap Aurora, hotelul Onix a fost renovat cu 12 milioane de euro

„Mamaia şi Năvodari au devenit staţiuni de tranzit (o noapte sau două), turiştii din sud vin pentru o medie de 5 nopţi de cazare”, spune Murad care arată că zona de nord a Litoralului este foarte aglomerată din punct de vedere imobiliar. „Nu mi-am dorit ca Mamaia să ajungă un cartier al oraşului Constanţa. Dar s-a întâmplat şi am ajuns să avem pe plajă locuri mai puţine decât apartamentele construite. Dacă toţi din apartamente ar ieşi pe plajă, nu ar avea loc”.  

Sudul Litoralului, ales pentru sejururi 

foto3-mera_resort_-venus_1.png

Mera Resort din Venus este un hotel de all-inclusive

 

În Olimp, reabilitarea Complexului Hotelier Panoramic-Amfiteatru-Belvedere, din Olimp, este una dintre investiţiile lui Murad. Complexul va fi inaugurat în curând. „Proiectul se ridică la o investiţie de 45-50 de milioane de euro. Cele trei hoteluri sunt doar prima etapă. A doua etapă constă în ridicarea unui hotel de 5 stele în Olimp. Aici va fi şi un cazinou, şi un club de noapte. Va fi un loc unde se pot caza aproximativ 5.000 de persoane”, explică omul de afaceri. Tot în Olimp, zilele trecute a fost inaugurat un resort de 4 stele, „Novum by the Sea”, o investiţie a Invest Group de peste 15 milioane de euro. În apropiere de Mangalia se va construi un mare Parc Acvatic, investiţia aparţinând familiei Movileanu, care în ultimii ani a achiziţionat şi reabilitat mai multe hoteluri din zonă. Au investit la început 12 milioane de euro în hotelurile Cocor şi Pajura din Venus şi au făcut Mera Resort, apoi alte 12 milioane în hotelul Onix din Cap Aurora. Au reabilitat şi un hotel în Mangalia care este deschis tot timpul anului.

foto4-hotel_nou_venus_1.jpeg

Resorturi noi au apărut în sudul Litoralului

 

„Aproape toate hotelurile abandonate au fost cumpărate şi renovate, iar acum sunt deja redate circuitului turistic. Alţi investitori au cumpărat terenuri şi au construit noi hoteluri de 4 şi 5 stele. Faţă de nordul litoralului, noi avem avantajul că deţinem multe zone verzi în interiorul staţiunilor şi aşa va rămâne şi pe viitor”, spune primarul oraşului Mangalia, Radu Cristian. Primăria investeşte enorm în noi poiecte, la finalul cărora turiştii se vor putea plimba 9 kilometri pe o faleză pietonală modernizată care face legătura între Mangalia şi Olimp, trecând prin toate staţiunile amintite. De altfel, obiectivul administraţiei locale este să extindă sezonul turistic de la 2-3 luni, cât este acum, la 4-5 luni pe an, turismul fiind, alături de Şantierul Naval, principala sursă de venit la bugetul local. 

 

Măsurile anti-COVID, la voia întâmplării, pe Litoral 

foto6-controale_1.jpg

Controalele au vizat terasele unde s-a uitat de distanțarea socială

 

Faptul că măsurile de relaxare nu se mai respectă a devenit o realitate cotidiană, deși în spitale crește numărul pacienților internați de coronavirus. Cea mai gravă situație este pe Litoral, iar sâmbătă, polițiștii constănțeni, împreună cu reprezentanți ai ANSVSA, Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii au efectuat cea mai mare acțiune de control de la începerea sezonului estival. Acțiunea a avut loc în Constanța și Mamaia, fiind verificate 111 terase, restaurante sau locuri de petrecere a timpului liber. Controlul a început după lăsarea serii și a avut ca scop verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă și de prevenire a răspândirii SARS-COV2. Potrivit IPJ Constanța, la acțiune au participat 175 de polițiști, 30 de jandarmi, 41 de polițiști locali. Au fost legitimate 1.678 de persoane, oprite pentru control 1.141 de autovehicule, fiind aplicate 160 de sancțiuni contravenționale. Potrivit ctnews.ro, semn că oamenilor nu le pasă de regulile de distanțare este și exemplul petrecerii care a durat două zile, pe plaja de la Tuzla. Jandarmii au dat vineri noaptea amenzi de peste 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului. Ce credeți că s-a întâmplat sâmbătă seară? Au venit în același loc, mai mulți oameni ca-n prima seară, iar amenda a fost în consecință: peste 20.000 de lei! (Adrian Popescu) 

 

 

Loading...
Citeste tot despre: