«Suntem şomeri! Cu ce ne creştem copiii?»

Ultima actualizare:

    Familia Alexandru a venit  la târg, împreună cu cei  doi copii, Mihai şi Ana  (Fotografii: Sever Gheorghe )
Familia Alexandru a venit la târg, împreună cu cei doi copii, Mihai şi Ana (Fotografii: Sever Gheorghe )

"Vrem să muncim!" Asta se auzea, ieri, pe buzele celor care au venit la Bursa locurilor de muncă, din Capitală, ca să-şi găsească de lucru. Tineri, vârstinci, cu copiii în braţe au stat la coadă ca să-i convingă pe reprezentanţii firmelor că ei sunt angajaţii perfecţi.

De când cu criza, sute de mii de persoane şi-au pierdut serviciul. Patronii fie au dat faliment, fie au înjumătăţit personalul ca să mai taie din cheltuieli. Aşa se face că oameni de toate vârstele au rămas şomeri. Ieri, au venit la Bursa generală a locurilor de muncă ca să-şi încerce norocul. La Bucureşti, s-au înghesuit până şi cei din provincie. Familia Alexandru a ajuns dimineaţă de la Buzău. Cu copiii după ei, soţii Ioan şi Mihaela şi-au depus CV-urile peste tot, în speranţa că-şi găsesc ceva de lucru.

În primele trei ore, şi-au încercat norocul peste 1.000 de şomeri

simeon stalpnicul png

George şi Ionuţ au terminat Facultatea de Ştiinţe Politice şi masterul, dar nu-i vrea nimeni

simeon stalpnicul png

"Sunt şomer de aproape un an, iar soţia nu a avut serviciu niciodată. Vrem să muncim ca să avem cu ce să ne creştem copiii", ne-au spus, disperaţi, oamenii. Ofertele tentante au venit din partea angajatorilor din străinătate. Cei din Marea Britanie căutau menajere sau lucrători în exploatările de cupru, cărora le ofereau 812 de lire pe lună, plus cazare şi masă gratuit.

Adilov Stanislav, însoţit de fratele lui, şi-a depus CV-ul pentru un hypermarket

simeon stalpnicul png

Asta în condiţiile în care patronii români nu promiteau mai mult 850 de lei. Târgul de joburi s-a organizat ieri doar în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Bihor, Botoşani, Cluj, Ialomiţa, Teleorman, Caraş-Severin, unde s-au pus la bătaie 7.853 locuri de muncă, dintre care 4.025, în Capitală. Asta în condiţiile în care, la nivelul întregii ţări sunt 730.000 de şomeri.

image
image
image
image
image
image
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
436310903 6801597473275047 2085105743623441656 n jpg
ceapa verde adobesotck jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net