SuperLuna ne aduce noi dezastre?

Ultima actualizare:
SuperLuna
SuperLuna

Duminică spre luni, este spectacol pe cer: vom vedea cea mai mare lună din an. Va fi perfect rotundă, foarte aproape de linia Orizontului şi se va vedea cu 10% mai mare decât în mod obişnuit.

Avem un weekend interesant, din punct de vedere astronomic. Astăzi, este cea mai lungă zi din acest an: 15 ore, 45 de minute şi 9 secunde, în Capitală. Duminică seară, vom vedea cea mai mare lună din ultimele 14 luni, SuperLuna. Va fi cel mai aproape de Pământ şi va apărea cu 10% mai mare decât suntem obişnuiţi.

Fenomenul de SuperLună, care oferă satelitului natural al Terrei un aspect ieşit din comun, este adeseori asociat în credinţa populară cu prezenţa unor dezastre naturale, precum cutremure, tsunami, inundaţii, taifunuri şi cicloane.

În ciuda scenariilor apocaliptice, cercetătorii de la NASA au anunţat că nu au descoperit nici o legătură directă între dezastrele naturale de pe Terra şi apropierea Lunii.

Cu toate acestea, oamenii continuă să creadă că SuperLuna va aduce nenorociri, mai ales că, în ultimele zile, au tot fost furtuni puternice, a bătut grindina, iar Dunărea se află la cote de alarmă.

Au fost ploi neobişnuit de puternice în mai multe zone din ţară. O sută de case şi anexe gospodăreşti, din localitatea Căpâlniţa, judeţul Harghita, au fost inundate după o ploaie torenţială: 90 l/mp, într-o oră. Ieri, în Vrancea fost cutremur, de 4,2 pe scara Richter, după alte două seisme produse miercuri, de magnitudine 3 şi 3,2 pe scara Richter.


    SuperLuna
SuperLuna

„Va fi vizibilă toată noaptea de duminică spre luni, de oriunde. Va părea mai mare, pentru că este aproape de Pământ şi pentru că se află lângă linia Orizontului", ne-a explicat Adrian Şonka, cercetător la Observatorul Astronomic din Bucureşti. "O altă Lună plină la fel de apropiată de Terra va putea fi văzută abia în august 2014". Din păcate, fiind duminică, Observatorul va fi închis.

În anul 2011, la 30 de zile de la apropierea Lunii de Pământ, au început catastrofele. Astfel, în 22 februarie, un cutremur de 6,3 pe Richter a lovit oraşul Christchurch, din Noua Zeelandă, şi a făcut sute de victime. La 7 martie, s-a petrecut cea mai mare erupţie din ultimii 14 ani a vulcanului Kilauea din Hawaii. La o zi distanţă, în insulele Solomon, a avut loc un cutremur de 6,6 pe Richter. Perioada neagră a culminat în 11 martie, când un cutremur cu magnitudinea de 8,9, urmat de un tsunami devastator, a lovit Japonia. Peste 13.000 de persoane au fost ucise în dezastru.

În ultimii 60 de ani, aceste SuperLuni au influenţat evenimentele meteo, ori de câte ori au avut loc: în 1955, 1974, 1992, 2005 şi 2011. Sunt anii în care Luna s-a apropiat foarte mult de planeta noastră. De fiecare dată când a avut loc acest fenomen, Omenirea s-a confruntat cu tot felul de dezastre naturale. Cutremure, erupţii vulcanice, inundaţii, cicloane, uragane şi tsunami-uri, care au ucis zeci de mii de oameni.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Metrou Victoriei FOTO Shutterstock
oua pixabay jpg
contor curent jpg
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
elvira godeanu vila jpg
levi strauss captura video jpg
respiratia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net