Tatăl medicului Gabriel Diaconu a murit în incendiul de la Matei Balș: "Îi sunt dator să nu tac"

Ultima actualizare:

    Medicul Gabriel Diaconu a mărturisit că tatăl său este una dintre victimele incendiului de la Spitalul Matei Balșfoto: Facebook
Medicul Gabriel Diaconu a mărturisit că tatăl său este una dintre victimele incendiului de la Spitalul Matei Balșfoto: Facebook

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a povestit, într-un mesaj emoționant pe Facebook, despre moartea tatălui său, una dintre victimele incendiului de la Spitalul Matei Balș.

"Astăzi l-am dus acasă pe tata, lângă ceilalți care dorm, în pământul din care s-a născut neamul meu, aproape de munte. Am venit cu soare de dimineață, după care a plouat. S-au mai ițit raze, după ce totul s-a săvârșit. Fiecare zi, în ultima lună, a fost ca o facere a lumii, după care o desfacere a ei", și-a început Gabriel Diaconu mărturisirea de pe rețelele sociale."Am învățat să tac într-un nou fel. Am aflat ce înseamnă alura mormântală.

"Tatăl meu, care nu este un număr, se adună altora pe care pandemia ni i-a cerut.

Tatăl meu, care nu este un număr, și-a lăsat inima atinsă, la final, de mâini străine de parcă erau ale noastre. O dată i-au repornit inima. A doua oară nu.Tatălui meu, care nu este un număr, i-am spus la plecare și-un adevăr, și-o minciună, în timp ce era suit în ambulanță: ai să vezi că o să fie bine.După care tatăl meu a plecat în ultima, posibil cea mai interesantă aventură. Pe care sper că odată, cândva, mi-o va spune cum a trăit-o el. Pentru că eu știu cum am trăit-o noi. Și a fost ca o aruncare în gol, după care când credeai că ai lovit pământul treceai prin el, și cădeam din nou. Tatăl meu a fost scos din incendiul de la Balș. Acea dimineață îmi aparține doar mie, lui și alor mei. Nu e treaba nimănui prin ce am trecut și atunci. E prea târziu, dar e prea devreme. Îi sunt dator, lui care a fost, să nu tac despre asta. E încă neașezat. După care, când am să-i simt așezarea, am să las lumii să știe ce e bine să afle. Astfel încât patima lui să nu rămână degeaba", a mai adăugat medicul despre durerea pierderii părintelui său.

"Sunt împăcat cu trecerea lui"

"Sunt împăcat cu trecerea lui. Astfel că, astăzi, nu am decât gânduri bune pentru cealaltă familie a mea. A doctorilor. Ei sunt motivul pentru care tata a trăit până acum. L-au tratat, l-au operat, când a fost nevoie l-au încurajat cu vorbele lor bune, cu sfatul și cu siguranța a ceea ce făceau. Grație lor, tata și-a putut cunoaște nepoții. Grație lor, suferința lui la final a fost mai mică.Nu e menirea noastră, a celor în halat, să facem omul veșnic. Tata a știut asta. Și a lăsat, și a iertat, fiecare medic care i-a tratat corpul, inclusiv pe acesta, în ale cărui mâini și-a pus orbește soarta, măcar că îi era copil.Aceeași meserie care nu i-a putut salva mama, acum atât de mulți ani, lui tata i-a întors o șansă chiar și când nici una nu mai părea la îndemână. Pe bunica mea a operat-o Grigore Arseni, care astăzi e nume de spital. Dar pe tata l-a operat Dan Șuiagă, care încă nu are nume de spital deși l-ar merita, cel puțin la fel de mult.Ce trăiesc eu acum ați trăit, ori veți trăi, toți. Dar mai sunt niște lucruri care s-au întâmplat pe care majoritatea dintre voi, sper, nu le veți întâlni niciodată. Acestea din urmă, gândesc, e obligatoriu să le spun la un moment dat. Nu doar spre aducere aminte.Dar și pentru că sunt o mică parte din iadul banal pe care îl poți, uneori, întâlni în România. Și pe cât de banal, pe atât de gratuit.Norocul meu e că munții spală totul. Norocul meu e că brazii spală totul. Și norocul meu e că pământul aruncat astăzi peste el are memoria lui", a încheiat medicul psihiatru.

18 oameni au murit în incendiul de la Spitalul Matei Balș


    Incendiul a izbucnit în dimineața de 29 ianuarie, la Pavilionul 5foto: Inquam Photos
Incendiul a izbucnit în dimineața de 29 ianuarie, la Pavilionul 5foto: Inquam Photos

Până în acest moment, 18 oameni și-au pierdut viața în urma incendiului care a izbucnit în pavilionul Spitalului Matei Balș, în dimineața zilei de 29 ianuarie. Patru persoane au fost găsite carbonizate.

Alarma s-a dat la ora 5.04 dimineaţa, iar la 5.14 a fost declanşat planul roşu de intervenţie. Focul a izbucnit la parterul pavilionului 5, a cuprins 4 saloane şi s-a manifestat cu flacără deschisă pe o suprafaţă de 100-120 mp. 38 de echipaje de prim-ajutor, 6 echipaje de terapie intensivă, 5 autospeciale pentru victime multiple şi zeci de ambulanţe au fost mobilizate la faţa locului.

În acel pavilion erau internaţi peste 100 de bolnavi de coronavirus, majoritatea forme medii şi severe, conectaţi la oxigen, unii intubaţi. Iniţial, trei persoane au fost găsite decedate, iar o a patra a fost resuscitată, dar fără rezultat. 4 morţi au anunţat iniţial autorităţile. Ulterior, bilanţul victimelor a ajuns la 5, după ce încă o persoană a fost găsită carbonizată în baie. În cele două săptămâni scurse, în total, 18 oameni și-au pierdut viața.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
hannah gutierrez X jpg
molly peggy profimedia jpg
micul dejun jpeg
WhatsApp Image 2024 04 16 at 14 46 35 (1) jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Flacara olimpica Facebook jpg
cuplu cearta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net