Primul criminal în serie de după Revoluţie care a îngrozit Bucureştiul a fost Adrian Stroe, absolvent al Universităţii de Construcţii Bucureşti. Numit de presă la timpul respectiv: «Taximetristul Morţii», acesta a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Crimele săvârşite de acesta l-au trimis la ]nchisoare pe viață, însă acum Stroe este liber.


Adrian Stroe a fost condamnat, după 7 ani de proces, de Curtea Supremă, la închisoare pe viaţă, potrivit adevărul.ro.  

“Un alt caz şocant, tot de la începutul anilor '90, este cel al tânărului ucigaş Adrian Stroe, un inginer transformat pe parcurs în taximetrist şi care a ucis cu bestialitate trei tinere, iar pe una dintre ele a incendiat-o. La fel ca Pascu Nicolae, sau ca Dincă de la Caracal, criminalul a sustras de la victime bijuteriile. Stroe, faţă de Pascu, avea un al mod de operare. Se pare că acesta reuşea să se împrietenească cu victimele sale. Şi acesta a fost un caz complex, însă poliţiştii şi anchetatorii l-au dus la capăt”, a declarat pentru Mediafax Lucian Guran, fost şef la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţei Capitalei. 
Adrian Stroe, cunoscut drept „Taximetristul morţii”, a ucis cu sânge rece trei femei în jurul anilor ‘90. El le lua pe femei cu maşina şi le ucidea, în cazul în care acestea îi refuzau avansurile. Printre victime se află şi o rusoaică. În 1999, el a fost condamnat, teoretic, la închisoare pe viaţă însă a fost eliberat.

Interviu cu criminalul, în anul 2010

În 2018, după executarea a 19 de ani de închisoare, acesta a fost eliberat condiţionat. Surse judiciare au precizat pentru Adevărul că Stroe nu mai figurează în niciun penitenciar din ţară, iar în baza de date, în dreptul său se află menţiunea: liberat în 2018. 

Stroe a povestit în acelaşi interviu că ştia dinainte că sentinţa va fi de condamnare pe viaţă. „M-a judecat opinia publică imediat după ce a fost prezentat cazul în presă. Procesul a fost doar o formalitate, oricum n-au avut nici martori, nici dovezi“, spunea în 2010, în cadrul interviului Adrian Stroe, pe când se afla încarcerat la Penitenciarul Giurgiu.
El susţine că le-a ucis pe tinere pentru că s-a simţit trădat. „Eu le-am ajutat şi ele au furat de la mine. M-am simţit folosit şi umilit şi de aceea le-am omorât“, spune Taximetristul Morţii. 

 

Loading...