Un număr de 29 de persoane, între care patru copii, au fost evacutate, miercuri, dintr-un bloc de locuinţe din Timişoara, după ce într-un apartament situat la mansardă a izbucnit un incendiu. Focul a pornit de la instalaţia de climatizare, fiind stins de pompieri. Proprietarea locuinţei a suferit un atac de panică.


Potrivit ISU Timiş, pompierii au fost solicitaţi să intervină, în jurul orei 12.20, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la mansarda unui bloc de locuinţe (4 etaje+mansardă), pe strada Matei Basarab din Timişoara.
 
La fața locului au fost trimise 4 autospeciale de stingere, 2 autoscări de lucru la înălţime, un echipaj SMURD şi 26 de pompieri. De asemenea, au intervenit o ambulanţă SAJ, echipaje de poliţie şi jandarmi. Pompierii au constatat că incendiul se manifesta la un apartament de la mansardă, produs de la o instalaţie de climatizare, aflată în spaţiul dintre plafon şi acoperişul masardei. 
 
"În prezent, incendiul este lichidat (a ars o suprafaţă de 10 metri pătraţi formata din materiale combustibile ale plafonului si instalaţiei de climatizare) şi se lucrează la îndepărtarea efectelor negative asupra instalaţiilor și construcţiilor. Au fost evacuate un numar de 29 persoane, dintre care 4 minori. Nu au existat persoane care să prezinte afecţiuni medicale rezultate în urma incendiului. Proprietara imobilului a fost evaluată medical la faţa locului, deoarece a suferit un atac de panică", a transmis ISU Timiş.

 
 
Loading...