Tot Guvern cu 28 de miniștri? PSD amână discuția despre componenţa Guvernului Dăncilă

Ultima actualizare:

    PSD discută astăzi (22 ianuarie) componența Cabinetului Dăncilă
PSD discută astăzi (22 ianuarie) componența Cabinetului Dăncilă

E ședință mare și importantă astăzi (22 ianuarie), la PSD. Comitetul Executiv Naţional al PSD urma să discute componenţa viitorului Guvern, dar dezbaterea a fost amânată. Din primele informații, noul Executiv va avea tot 28 de portofolii.

UPDATE 18.50: Discuția despre componența noului Guvern a fost amânată, nu vom mai afla azi cine va face parte din Guvernul Dăncilă! Liviu Dragnea, președintele PSD a dat câteva declarații jurnaliștilor, înainte de a intra în ședința CEx, dar s-a ferit să dea prea multe detalii despre componența noului Guvern, care urmează a fi condus de Viorica Dăncilă. Jurnaliștii i-au atras atenția președintelui PSD că Viorica Dăncilă încă nu a vorbit public despre ce urmează să decidă ca premier:

"Lucrează și învață programul de guvernare, momentan, pentru că nu a lucrat la el. Va vorbi după ce își va da votul de investitură, că acum doar își dă cu părerea și cred că decizia dumneaei e foarte bună", a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat de ce încă se fac modificări și dacă scurtul mandat al lui Rudose a fost atât de jalnic, încât e nevoie de a o lua de la capăt, Dragnea a fost cât se poate de evaziv: "Întrebați-l pe domnul Mihai Fifor. E premier interimar, dar are putere de decizie." La fel de dezinteresat în a oferi informații s-a arătat și când a fost întrebat care va fi relația partid-Guvern, după ce Viorica Dăncilă va deveni oficial premier: "Va fi o relație firească".

Fostul premier Mihai Tudose a fost nemulțumit că Executivul are 28 de miniștri și ar fi vrut unul care să înceapă cu ”cifra 1”. Este unul din motivele pentru ca fost nevoit să plece din funcție.

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea declara duminică seară că ”o treime din guvern se va împrospăta”, scrie news.ro. Printre cei care vor fi înlocuiți vor fi care şi-au exprimat explicit susţinerea faţă de fostul premier Mihai Tudose sau consideraţi apropiaţi lui şi vicepremierului Marcel Ciolacu, adică titularii de la ministerele Transporturilor, Turismului, Culturii şi pe cel al Fondurilor Europene, al cărui titular, Marius Nica, a demisionat vineri, scrie news.ro.

Postul de ministru al Transporturilor ocupat de Felix Stroe i-ar putea reveni lui Răzvan Cuc, care a mai deţinut această funcţie, sau lui Sorin Bota, fost secretar de stat în minister în mandatul lui Miron Mitrea. 

La Ministerului Fondurilor Europene, este vehiculat numele actualului deţinător al portofoliului, Ionuţ Mişa.

Pentru Ministerul Culturii, deţinut de Lucian Romaşcanu, sunt discutate mai multe variante. Există voci din partid care susţin menţinerea acestuia în funcţie, însă este luată în calcul şi înlocuirea lui cu Ionuţ Vulpescu, cel care a mai deţinut acest portofoliu în Cabinetul Grindeanu. Site-ul stiripesurse.ro a dat ca posibilă nominalizarea actorului George Ivaşcu la conducerea acestui minister.

În ceea ce priveşte Ministerul Turismului, deţinut de Mircea Titus Dobre, numele viitorului titular încă se discută.

Şi ministrul  Dialogului Social Gabriel Petrea şi-ar putea pierde funcţia, însă nici în cazul lui nu este cunoscut încă niciun posibil succesor. O situaţie la fel de incertă este cea a ministrului tineretului şisSportului Marius Dunca.

La Ministerul Apelor, de unde ministrul Doina Pană a demisionat înainte de plecarea lui Mihai Tudose, a fost deja confirmat Ioan Deneş.

Dintre miniştrii social-democraţi vor rămâne în Guvern Paul Stănescu (ministru al Dezvoltării şi vicepremier), Lucian Georgescu (ministrul Cercetării), Carmen Dan (ministru de Interne), Olguţa Vasilescu (ministrul Muncii), Mihai Fifor (ministrul Apărării), Petre Daea (ministrul Agriculturii), Tudorel Toader (ministrul Justiţiei), Victor Negrescu (ministru pentru Afaceri Europene), Andreea Păstârnac (ministru pentru Românii de pretutindeni), Gheorghe Şimon (ministrul Economiei), Ilan Laufer (ministru pentru Mediul de Afaceri), Lucian Şova (ministrul Comunicaţiilor), scrie news.ro.

ALDE îşi va păstra portofoliile, respectiv  Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul, precum şi pe actualii lor deţinători: Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavilescu, Toma Petcu şi Viorel Ilie.

Nu este sigur încă dacă lista Executivului va fi definitivată în urma discuţiilor de astăzi (22 ianuarie), negocierile cu şi între filialele care revendică un post în Cabinetul Dăncilă fiind în desfăşurare.

Acesta este şi motivul pentru care duminică au circulat informaţii potrivit cărora ar fi urmat ca şedinţa CEx să nu mai aibă loc sau să fie dedicată doar completării şi actualizării programului de guvernare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net