Traian Băsescu: "Nu va fi niciun Brexit. David Cameron a jucat o carte"

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu nu crede că Marea Britanie va ieși din UEFoto: Click!
Traian Băsescu nu crede că Marea Britanie va ieși din UEFoto: Click!

Fostul președinte Traian Băsescu a fost invitat luni seara, 20 iunie, la România TV, unde a vorbit, printre altele, și despre situația Marii Britanii în contextul ieșirii din Uniunea Europeană. Acesta crede că totul a fost o strategie a lui David Cameron, premierul englez.

Fostul șef al statului român consideră că referendumul Brexit a fost pus la cale de Cameron pentru ca Uniunea Europeană să facă anumite concesii la adresa Marii Britanii, așa cum obișnuia să facă și la reuniunile Consiliului European, conform lui Traian Băsescu: "Cameron spunea «Ori îmi daţi nişte facilităţi, şi aici se referea la facilităţi sociale şi la contribuţiile europene, ori dacă nu, convoc referendumul pe care l-am promis britanicilor». El şi-a atins obiectivele. A fost un joc cam dur".

Băsescu este sigur că nu va exista o ieșire a britanicilor din UE. Este atât de sigur, încât este în stare să dea și în scris, dacă ne-am lua după afirmația lui făcută în direct la televiziune.”David Cameron a jucat o carte care-i va ieşi. Nu va fi niciun Brexit. Marea Britanie nu o să iasă niciodată din UE, pierderile ar fi enorme”, a mai spus fostul președinte.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
marcel ciolacu si gabriela firea. foto mediafax
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net