Traian Băsescu, reclamat pentru discriminare. ”Ei sunt ţigani. Au făcut o imagine deplorabilă poporului român”

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu este de părere că etnicii romi au făcut țara de râs în Europa
Traian Băsescu este de părere că etnicii romi au făcut țara de râs în Europa

Fostul preşedinte Traian Băsescu este reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de trei ONG-uri pentru ”declaraţii discriminatorii şi incitatoare la ură” la adresa romilor. ”Ei sunt ţigani. Au făcut o imagine deplorabilă poporului român”, a spus acesta, vineri seară, 1 mai, la un post de televiziune.

Cele trei organizaţii susţin că, printr-o intervenţie telefonică în cadrul unei Emisiunii ”100%” de la Realitatea Plus, acesta a folosit termenul de ţigan în locul celui de rom, ”marcând, din nou, un discurs ignorant şi populist”.

De asemenea, acestea au solicitat intervenţia CNA.

”Organizaţiile semnatare, Centrul de Resurse Juridice, Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului – ACTEDO şi Asociaţia MozaiQ LGBT, informează pe această cale şi solicită Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliului Naţional al Audiovizualului să îşi exercite mandatul cu privire la declaraţiile discriminatorii şi incitatoare la ură ale lui Traian Băsescu exprimate ieri, 1 mai 2020, la adresa minorităţii rome”, se arată într-un conunicat al celor trei ONG-uri, intitulat ”Recidivistul Traian Băsescu discriminează din nou”.

Cele trei organizaţii susţin că fostul șef de stat a avut un discurs lung de diferenţiere a cetăţenilor români de etnie romă de etnicii neromi, printr-o serie de afirmaţii naţionaliste şi rasiste, începând cu folosirea termenului de ţigan în locul celui de rom.

Traian Băsescu: ” În mod artificial, i-am numit romi prin 1991”

”Uite, cred că şi aici, s-a dovedit o dată în plus că bunătatea şi toleranţa românilor până la urmă ajung să le aducă prejudicii. Pentru că, în mod artificial, i-am numit romi prin 1991. Acum, tot ce vedeţi aici să ştiţi că se petrece şi în străinătate, iar acolo se vorbeşte despre români. Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să o spunem şi, până la urmă, să renunţăm şi la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt ţigani. Asta este etnia despre care vorbim. Şi aşa trebuie să o numim”, este una dintre declaraţiile care au provocat nemulţumirea organizaţiilor.

ONG-urile: ”Nu toţi ţiganii sunt de această categorie”

Acestea sunt de părere că nu toţi ţiganii sunt de această categorie.

”Spre exemplu, ai ţiganii căldărari, ăia-s cu meserie, sunt ţiganii cu pălării, care sunt respectabili, nu fură, muncesc, îşi ţin familiile, au creat sate ale lor, în care trăiesc la fel ca românii, sunt absolut respectabili. Dar este şi această categorie, care, în general, provine din rândul ţiganilor nomazi, care nu este capabilă ea însăşi de integrare, care a rămas tot cu staborul să se judece sau să-şi tranşeze lucrurile între ei, şi nu prin judecători şi procurori, şi care acum s-a retras acasă, pentru că s-a introdus izolarea asta și în toată Europa”, mai susţin organizaţiile semnatare ale sesizării.

În opinia lor, acest discurs este cu atât mai îngrijorător cu cât Băsescu l-a folosit pentru a justifica şi incita la folosirea forţei din partea autorităţilor împotriva romilor.

Traian Băsescu: ”Grupările de țigani nu pot fi tolerate cu modul lor de viață”

”Or, grupările de țigani trebuie să înţeleagă că nu pot fi tolerate cu modul lor de viață. România trebuie să rămână o ţară în care instituțiile statului controlează tot teritoriul. Or ei, oricât ar ameninţa, trebuie să înţeleagă că nu va face nici Poliţia, nici Jandameria un pas înapoi și dacă vreodată va fi nevoie, nici Armata. Dacă ar mai fi în Europa, ar fi pe străzi numai ei cu carabinierii, cu poliţiştii, cu jandarmii, şi nu le-ar place, că le-ar aplica un tratament mai rău decât cel pe care-l primesc de la jandarmii noştri”, a adăugat Băsescu.

Drept răspuns la aceste afirmații, ONG-urile consideră că statul trebuie să-și asume măsuri pentru grupurile vulnerabile și discriminate, mai ales în acets context legat de pandemia de coronavirus.

”Într-un stat care nu şi-a asumat decât parţial şi discursiv o istorie de rasism împotriva romilor în România (precum robia şi Holocaustul romilor), un stat care nu gândeşte şi nu îşi asumă măsuri reparatorii şi adecvate pentru grupuri vulnerabile şi discriminate, pentru romi, nici măcar în situaţii excepționale precum pandemia COVID-19, este absolut obligatoriu ca nici un discurs public care blamează şi încearcă să justifice un tratament discriminatoriu, abuziv şi violent împotriva unei comunităţi să nu rămână nesancţionat. Este cazul ca domnul Băsescu să ştie că a recidivat, pentru a treia oară, şi că statul român se dezice de astfel de discursuri la adresa cetăţenilor săi”, conchid ONG-urile.

Alte cazuri în care Traian Băsescu a fost reclamat pentru discriminare

În 2007, Traian Băsescu a fost sancţionat de CNCD cu avertisment pentru afirmatţa "ţigancă împuţită", făcută la adresa jurnalistei Andreea Pană.

Sancţiunea a fost însă anulată apoi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a apreciat că expresia este discriminare, dar nu reprezintă o contravenţie.

În 2016, ICCJ a decis definitiv ca fostul preşedinte Traian Băsescu să platească amenda de 600 de lei primită de la CNCD, pentru declaraţia făcută în 2010, conform căreia mulţi romi nomazi, "în mod tradiţional, trăiesc din ce fură".

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/traian-basescu-despre-legea-autonomiei-tinutului-secuiesc-s-rasturnat-caruta-cu-oameni

https://www.click.ro/news/national/traian-basescu-regreta-pentru-prima-oara-episodul-salba-tiganeasca

https://www.click.ro/news/national/reactia-lui-traian-basescu-dupa-ce-fratele-sau-fost-trimis-puscarie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net