Traian Băsescu, revoltat de cota de refugiaţi. "Nu este constituţional"

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu crede că nu ar trebui să primim nici un refugiatFoto: David Muntean
Traian Băsescu crede că nu ar trebui să primim nici un refugiatFoto: David Muntean

Traian Băsescu a vorbit deste cotele de refugiaţi impuse de Uniunea Europeană. El a declarat că, dacă se afla la Cotroceni, Comisia Europeană nu ar fi dat nici o cifră fără să se consulte cu România înainte şi că actualul preşedinte, Klaus Iohannis, ar trebui să ceară mandat pentru menţinearea cotei de 1.785 de refugiaţi.

Traian Băsescu crede că nu s-ar fi ajuns la cota unică de refugiaţi dacă era el încă preşedinte. În plus, fost şef al statului îi dă dreptate lui Iohannis când vine vorba de numărul de refugiaţi pe care îl poate primi România. 

„Eu am sesizat altceva ce mi se pare extrem de delicat. Preşedintele afirmă că aceste cote s-au stabilit de comisie fără a consulta statele membre. Nu cred că, dacă eram eu la Cotroceni, Comisia şi-ar fi permis să aleagă o cotă fără să mă consulte. Sunt convins că multe state au fost consultate. A spus-o chiar preşedintele, că nu acceptăm această cotă fără a fi consultat. Preşedintele Iohannis este fixat pe această cotă de 1.785. Aici nu e vorba de pshihologie. A fost un consiliu în mai care a avut o evaluare greşită că vor fi repartizaţi 40.000 de refugiaţi şi României îi reveneau 1.785. A fost stabilită cota exact pe baza pe care o critică acum, pe PIB, pe populaţie, pe creştere economică“, a spus Băsescu, la B1 TV.Fostul preşedinte a mai arătat faptul că relocarea refugiaţilor în România contravine Constituţiei. În plus, el este nemulţumit de felul în care s-a purtat Europa de Vest cu noi pe tema rromilor, notează adevarul.ro.

„Eu aş fi avut o poziţie extrem de severă împotriva redistribuirii şi a măcar unui singur refugiat. Nu este constituţional. Povestea asta cu Constituţia este boală grea în România. Articolul 3 spune aşa, la alineatul 4: Pe teritoriul poporului român nu pot fi strămutate sau relocate populaţie. Nu este permis de Constituţia României. Eu, ca şef de stat, spun nu. Nu îmi dă nimeni o garanţie că dacă primesc 1.600 anul acesta, la anul nu îmi trimit 10.000. Pe mine m-ai umilit cu avioanele de prin toată Europa. Rromii mi trimiteai înapoi. Mă umileai. Mi-ai spus că nu îndeplinesc criterile Schengen, dar cei care au făcut analiza tehnică au spus că îndeplinesc. Şi cine îmi spunea asta? Cei care acum se vede că au frontiere strecurătoare“, a mai explicat Băsescu.

Sfatul lui Băsescu pentru Iohannis

Băsescu spune că Iohannis ar trebui să ceară mandat de la Parlament, pe care să-l invoce în faţa liderilor europeni. „A acceptat principiul cotelor, asta e marea dificultate: blocaj pe 14 la JAI şi să îşi pună imediat în spate o decizie a Parlamentului Român. Ori dai peste cap şi ce ai acceptat iniţial şi spui România nu primeşte, ori spui eu atât primesc de acum şi în următorii 50 de ani. Ca să nu fie preşedintele în situaţia să-şi tragă cuvintele înapoi. Are o singură soluţie. Să meargă în Parlament şi să ia mandat. Merge la Consiliu şi spune că nu poate trece peste decizia Parlamentului”, a mai spus fostul preşedinte.

Citeste mai mult: adev.ro/nuk4t4

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net