Traian Băsescu vrea să o confrunte pe Gabriela Firea

Ultima actualizare:

    Băsescu susține în continuare că este nevinovatFoto: Arhiva Click!
Băsescu susține în continuare că este nevinovatFoto: Arhiva Click!

Traian Băsescu a cerut să fie confruntat cu senatorul PSD Gabriela Firea, în dosarul în care este acuzat că a amenințat-o pe aceasta. Fostul președinte a fost audiat timp de o oră la Parchetul General, vineri (11 septembrie).

Băsescu a fost chemat să dea declarații în dosarul în care este acuzat că a amenințat-o pe Gabriela Firea. După ce a plecat de la Parchet, fostul președinte a spus că va continua să se apere în acest dosar, potrivit romaniatv.net. Avocatul Gabrielei Firea, Lucian Bolcaș, a declarat că Traian Băsescu încearcă să tragă de timp și că încearcă să găsească o modalitate de amânare a acestui dosar.

"Este prima dată când vorbesc despre conținutul dosarului, dar de data aceasta modalitatea folosită mă obligă să o fac. În toate ordonanțele procuraturii se referă la exprimarea inculpatului Traian Băsescu în sensul că doamna senator să își vadă de treabă, altfel nu își va găsi bărbatul acasă", a declarat Bolcaș.

Avocatul a mai precizat că o soluție în cazul acestui dosar va fi dată în cursul săptămânii viitoare și că o confruntare, așa cum dorește Traian Băsescu, este inutilă. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net