A trăit 3 zile într-o grotă, după ce s-a rătăcit în munţi

Ultima actualizare:

    Timp de trei zile,  bătrânul nu a  mâncat nimic
Timp de trei zile, bătrânul nu a mâncat nimic

Înfometat, deshidratat şi îngheţat de frig. Aşa a fost găsit de salvamontişti un bătrân de 71 de ani, la trei zile după ce s-a rătăcit în Munţii Căpăţânii.

Iancu Jurca se afla la tratament în staţiunea Băile Olăneşti, din Vâlcea. A plecat să se plimbe, dar s-a pierdut în zona Piatra Cerbului, la peste 700 de metri altitudine. Bătrânul a reuşit să ceară ajutor la 112, apoi a rămas fără baterie la telefon. Ca să nu moară de frig, s-a mişcat tot timpul. În prima noapte a stat sub un copac. „Mi-am frecat spatele de el ca să mă încălzesc.

Când s-a făcut ziuă am plecat de acolo", a povestit turistul rătăcit, pentru România TV. După ce au scotocit pădurea timp de trei zile, salvatorii l-au găsit pe bătrân. "L-am găsit într-o grotă. Stătea în frunze ca să se ferească de ploaie, de vânt şi temperaturi scăzute. Îşi făcuse un adăpost. Trei zile nu a mâncat nimic, doar a băut apă", a spus un salvamontist. Spre surprinderea medicilor, bătrânul a rezistat foarte bine fără hrană, chiar dacă este diabetic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kovacs jpg
image
image
image
image
image
image
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
image
actualitate.net
image
actualitate.net