Un doctor care a operat o fetiţă bolnavă de COVID - 19 dezvăluie cum a decurs intervenţia chirurgicală şi ce măsuri de precauţie a fost nevoit să-şi ia. Primăria Constanţa a detaliat performanţa reuşită în condiţii grele şi de riscante, prin care o echipă medicală a operat-o pe micuța infectată cu coronavirus.


„O lecţie de dăruire, curaj şi profesionalism vine de la echipa de medici din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa care a efectuat prima intervenţie chirurgicală asupra unui pacient infectat cu noul coronavirus. Este vorba despre o fetiţă de aproape 7 ani, din Constanţa, care a ajuns la spital cu dureri abdominale”, arată, într-un comunicat, primăria orașului de la malul mării. “Copilul a fost examinat în condiţii de maximă siguranţă şi, după discuţiile cu familia, care a precizat că a călătorit în străinătate, dar şi în urma radiografiei pulmonare care a arătat modificări, a fost testată pentru coronavirus, analize care le-au confirmat doctorilor suspiciunea de infecţie cu temutul COVID-19. Investigaţiile suplimentare au dus la diagnosticul de apendicită acută gangrenoasă perforată, care trebuia operată urgent.  Conştienţi de pericol, dar fără să stea prea mult pe gânduri, doctorii şi asistenţii din echipa de intervenţie coordonată de chirurgul pediatru Florin Daniel Enache au intrat în sală şi au salvat viaţa copilului”, se mai spune în comunicatul instituției. 

“Soția a început să plângă”

Intervenția chirurgicală s-a desfăşurat contracronometru, în condiţii sporite de siguranţă, cu echipamente suplimentare de protecţie. “În momentul în care am fost sunat de conducerea spitalului, mă pregăteam să iau prânzul cu familia. I-am spus soţiei să nu mă mai aştepte, i-am spus că voi opera un copil infectat cu COVID-19. A început să plângă”, dezvăluie medicul Florin Daniel Enache, chirurg pediatru Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Echipat ca un cosmonaut

“Aş minţi dacă aş spune că nu m-am temut. S-a întâmplat totul pe repede înainte, nu ne-am gândit decât că trebuie să salvăm viaţa copilului. Cel mai greu a fost să operăm cu acel combinezon impermeabil, în care transpiri din toţi porii. Pe lângă echipamentul uzual, am purtat combinezon, trei perechi de mănuşi, trei rânduri de halate sterile, câte două măşti, papuci de sală, câte două rânduri de şoşoni sterili şi unii dintre cei din echipă au simţit nevoia să se protejeze suplimentar şi pe lângă aceşti şoşoni, astfel că şi-au acoperit picioarele şi cu saci din plastic. Nu puteam să respir, transpiram din toţi porii, mâinile îmi transpirau şi erau foarte reci, nu îmi mai simţeam degetele. Am fost nevoit să iau o pauză de câteva secunde pentru că nu mai puteam să suturez operaţia. Intervenţia a durat 40 de minute şi am luat pauze de câteva secunde la fiecare 10 minute, pentru că simţeam că mă sufoc. Mă bucur ca împreună cu colegii mei am făcut totul ca la carte şi că am reuşit să evităm un scenariu sumbru, așa că le mulţumesc tuturor. Nu s-a pus nici o clipă problema să n-o operăm. Primul lucru pe care l-am făcut când am ieşit din operaţie a fost să intru în duş. M-am spălat şi dezinfectat timp de 40 de minute, la fel cât a durat operaţia. Pare exagerat, dar aşa am fost sfătuiţi să facem. M-am îmbrăcat apoi cu echipament curat şi mi-am sunat familia. M-am gândit iniţial să nu merg acasă, dar după discuţiile cu specialiştii care s-au asigurat că ne luăm toate măsurile de siguranţă în timpul intervenţiei, am hotărât să merg totuşi acasă. Copiii mei mă aşteptau cu nerăbdare. De fiecare dată când intru pe uşă, mă spăl şi mă dezinfectez timp de 30 de minute, abia apoi îi iau în braţe”, relatează chirurgul.

Testul - negativ, copila - externată

Micuţa pacientă infectată cu COVID- 19 a fost operată pe 28 martie. După o săptămână, testul la coronavirus a ieşit negativ şi a fost externată din Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde s-a recuperat după intervenţia chirurgicală, într-un salon special amenajat pentru astfel de cazuri. “Copila se află încă în izolare, acasă, împreună cu părinţii ei. Primăria Municipiului Constanţa felicită echipa care a efectuat această intervenţie chirurgicală extrem de riscantă, dar şi tot personalul medical care se află în aceste zile în prima linie în lupta împotriva coronavirusului“, transmite municipalitatea.  La Constanţa au murit 9 oameni din cauza virusului SARS - CoV - 2, ultimul deces fiind înregistrat chiar de Paşti. 

 
 
Loading...