Se pare că Victor Ponta nu este singurul din familia sa care a adoptat tactica plagiatului pentru a obține doctoratul. Fina sa, Liana Cazacu, are și ea o lucrare de doctorat care poate fi ușor catalogată ca plagiată.


Sidonia Bogdan, jurnalistă la Vice.com, a investigat problema plagiatului lucrării de doctorat a finei lui Victor Ponta. Ioana Liana Cazacu ocupă funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse (ANES), având un doctorat în filosofie, mai exact într-un domeniu foarte specializat.

S-a constatat însă, sub un studiu de specialitate, că teza sa de doctorat este incorectă din punct de vedere științific și plină de greșeli gramaticale.

Ea a obținut în 2011 doctoratul în filosofia eticianului britanic Richard Mervyn Hare în cadrul școlii doctorale "Filosofie și comunicare", a Universității de Nord din Baia Mare. Ioana Cazacu nu are studii în filosofie, ea fiind absolventă de drept, dar la insistențele profesorului coordonator, Teodor Vidam, ea a ales un doctorat în filosofia lui Hare.

Conform investigației realizată de jurnalistă, acest gen de filosofie analitică este aproape imposibil de înțeles fără studii în logica deontică, filosofia limbajului, meta-etică și cunoașterea filosofiei lui Immanuel Kant. Când a fost întrebată ce anume a determinat-o să aleagă filosofia lui Hare, Ioana Cazacu a dat un răspuns aproape șocant: "filosofia lui Eminescu". Desigur că aceasta nu are nicio legătură cu subiectul tezei sale de doctorat. Orice absolvent de liceu care a obținut la BAC minim nota 7 știe acest lucru.

În lucrarea finei lui Victor Ponta există pasaje întregi luate din lucrarea lui Richard Hare, fără a le marca prin ghilimele sau apar aleatoriu. Jurnalista de la Vice.com, care a investigat cazul, a cerut și părerea unui specilist în domeniu, Valentin Mureșan, profesor la Facultatea de Filososfie din Universitatea din București.

„Ce se poate constata din aceste pagini? Există multe fragmente din textul lui Hare citate între ghilimele şi cu trimiterile la sursă în regulă. Intercalate între acestea sunt comentariile autoarei, (prea) scurte, aproximative, unele parafrazate după textul lui Hare, altele însuşite din textul lui Hare fără menţionarea sursei. Acestea din urmă fragmente reprezintă, stricto sensu, plagiat, mai ales dacă sunt multe în ansamblul lucrării. Dacă sunt puţine, eu cred pot fi considerate o neglijenţă. Nu avem un standard operaţional pentru cuvântul plagiat, mai ales în ceea ce priveşte cantitatea", a afirmat profesorul.

De asemenea, ipoteza de lucru și concluziile sunt pline de greșeli gramaticale și dezacorduri.

 

Află mai multe despre cazul finei lui Victor Ponta de pe vice.com/ro

 

 
 
Loading...