A traversat înot Canalul Mânecii, s-a împotmolit în traficul din Bucureşti

Ultima actualizare:

    Andrei Roşu  s-a întors  din aventură  cu bandaje  pe mâini
Andrei Roşu s-a întors din aventură cu bandaje pe mâini

Andrei Roşu e omul recordurilor.

A alergat la 7 maratoane, pe 7 continente, a pedalat sute de kilometri prin diverse părţi ale globului şi, de curând, a reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii. Ultima „aventură” i-a pus însă capac. S-a întors atât de bandajat, că abia mai poate mânui volanul maşinii în drum spre serviciu. „Am muşchii inflamaţi şi trebuie să port un bandaj de drenaj, care împarte tensiunea musculară. Mă incomodează, dar mă şi dor foarte tare muşchii. Din cauza asta mi-e cam greu la volan, mai ales când trebuie să fac viraje la 90 de grade. M-a epuizat puţin această experienţă, dar îmi revin din mers. În ultimele nopţi am dormit câte 10 ore, cum nu am mai făcut-o de foarte mult timp”, spune primul român din istorie care a reuşit să termine infernalul concurs A2A. Competiţia a constat în alergarea a 140 km, traversarea Canalului Mânecii (60 km) şi apoi pedalarea, pe o distanţă de 300 km, până în Capitala Franţei. Andrei Roşu se reface acum cu antrenamente uşoare, dar şi cu un meniu cu fructe şi legume. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pavel palcu   special arad jpg
image
image
image
image
image
image
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
hannah gutierrez X jpg
molly peggy profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net