Trei ani fără Corneliu Vadim Tudor. Nu suporta că are peste 60 de ani

Ultima actualizare:

    Corneliu Vadim Tudor s-a stins din viață luni, 14 septembrie 2015, la vârsta de 65 de ani. Făcuse 22 de infarcte. FOTO: adevarul.ro
Corneliu Vadim Tudor s-a stins din viață luni, 14 septembrie 2015, la vârsta de 65 de ani. Făcuse 22 de infarcte. FOTO: adevarul.ro

Corneliu Vadim Tudor s-a stins din viață luni, 14 septembrie 2015, la vârsta de 65 de ani. Făcuse 22 de infarcte. Și-a iubit familia, cărțile, maidanezii și țara. A fost o voce puternică, de multe ori contestat, un poet sensibil.

Corneliu Vadim Tudor este încă un exemplu de pesonalitate puternică care se naște într-o familie modestă. Tribunul s-a născut în Bucureşti, în Rahova, şi a fost fiul a doi oameni muncitori: Ilie, croitor şi Eugenia - casnică, fiind al cincilea şi ultimul copil al familiei.

Cine a fost Corneliu Vadim Tudor

Corneliu Vadim Tudor a fost scriitor, politician şi jurnalist, a fondat Partidul România Mare (PRM), a înfiinţat revista România Mare, a scris 32 de cărţi, de poezie şi publicistică. A candidat de cinci ori la preşedinţia României. S-a născut în 28 noiembrie 1949 şi s-a stins din viaţă luni, 14 septembrie 2015.

A absolvit (în 1971) Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filosofie. În perioada 1978–1979 a urmat la Universitatea din Viena un curs de istorie, ca bursier "Herder", devenind doctor în istorie.

Înainte de 1989 a fost un apropiat al lui Eugen Barbu şi a lucrat la revista acestuia "Săptămâna", fiind membru al PCR, din septembrie 1980 până la 5 iunie 1989, când, din cauza unor motive "politice, culturale şi personale", şi-a depus carnetul PCR şi legitimaţia de ziarist pe adresa lui Nicolae Ceauşescu.

La 2 martie 1990, înfiinţează revista "România Mare", unde ocupă postul de redactor şef. De asemenea, a înfiinţat revista Tricolorul, pe care a folosit-o de-a lungul timpului pentru a ataca politicieni, ziarişti şi alte persoane publice.

De-a lungul timpului, a fost acuzat de promovarea unui discurs antisemit, cu accente rasiste, s-a opus Legii lustraţiei, înfiinţării CNSAS şi Legii Ticu, precum şi condamnării comunismului în Parlamentul României, fiind singurul care a făcut opoziţie cu ocazia prezentării raportului comisiei prezidenţiale, în decembrie 2006.

A fost distins cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2004). În 2007 a primit Medalia de Bronz a Vaticanului, înmânată de Suveranul Pontif Papa Benedict al XVI-lea.

Luni, 14 septembrie 2015, Corneliu Vadim Tudor a sunat chiar el la Ambulanță. ”Tribunul" a fost transportat de soţie la spital după ce i se făcuse rău. Din păcate starea de sănătate a politicianului s-a înrăutăţit după internare, iar la ora 18.30 în după-amiaza aceleaşi zile, în urmat unui infarct miocardic, era înregistrat decesul său.

Una dintre cele două fiice ale lui Vadim Tudor, Eugenia (Jeni), a povestit cum au decurs ultimele clipe din viaţa tatălui său. Ea a spus că, aflat în maşină înspre spital, Vadim Tudor şi-a presimţit moartea. Alături de el s-au aflat fiica cea mare, Lidia şi soţia sa, Doina. Atunci, el le-a spus «Asta e ultima mea zi! Mamă, vin la tine». 

În anul în care Corneliu Vadim Tudor a decedat (2015), Doina şi omul politic ar fi împlinit 28 de căsnicie
În anul în care Corneliu Vadim Tudor a decedat (2015), Doina şi omul politic ar fi împlinit 28 de căsnicie

Fata cea mică a lui Vadim a mai dezvăluit că, după primul stop cardiac făcut cum a ajuns la spital, fostul senator a mai făcut alte 22 de infarcte. 

Jeni a recunoscut că cele trei sunt distruse de durere, mai ales văduva lui Vadim Tudor. În plus, ele trebuie să vadă ce vor face acum pentru a se descurca cu banii, mai ales că tatăl ei avea datorii. 

"O să mai fim multă vreme de acum încolo în stare de şoc. El nu avea discuţii de acest gen cu noi, era un om foarte mândru, nu vorbea despre sănătatea lui cu noi. Mama e distrusă, stă doar lângă el. Nu ştim cum o să ne descurcăm, o să vedem când se termină înmormânarea. Ne-a lăsat efectiv singure. O să vedem ce putem să facem ca să supravieţuim şi să păstrăm şi căţeluşii", a sups Eugenia, fiica cea mică a lui Corneliu Vadim Tudor, la Antena 1.

Fiicele fostului lider PRM au negat că au vândut lucrurile personale ale "Tribunului" și au susținut sus și tare că nu vor face acest lucru niciodată. “Avem o casă, o mașină și anumite obiecte de valoare. Niciodată nu s-ar vinde la valoarea lor reală și nu vrem să le vindem”, au spus Eugenia și Lidia, la Kanal D.

Fiicele politicianului îl văd deseori în vis pe tatăl lor: "Eu și mama îl visăm cel mai mult, dar și preotul care i-a făcut toate slujbele și care i-a fost bun prieten", a spus Eugenia, care consideră că aparițiile din vis sunt semne.

"Noi şi acum îl aşteptăm să vină. Obiectele lui sunt aici, hainele în cuier. Nu mai avea chef de viaţă. Avea senzaţia că nu i se va mai întâmpla nimic bun. Avea lacrimi în ochi când şi-a dat seama că prietenii nu îl mai băgau în seamă. Nu l-am văzut niciodată plângând în hohote. Nu a vrut să meargă la doctor să se trateze. Îi era ruşine că a îmbătrânit. Nu suporta să-i spui că e în vârstă, că are peste 60 de ani. Avea o mare frică de jurnalişlti, să nu afle că este bolnav", a povestit Doina Vadim Tudor.

Corneliu Vadim Tudor: ”Am să merg lângă mama”

Doina Vadim Tudor, văduva omului politic, şi-a amintit cu durere episodul în care a trebui să-şi ducă soţul de urgenţă la spital pentru că simţea că se sufocă.

Corneliu Vadim Tudor și-a iubit foarte mult cele două fete, Lidia și Eugenia
Corneliu Vadim Tudor și-a iubit foarte mult cele două fete, Lidia și Eugenia

"Tot timpul, în ultimul an, ne-a spus că nu mai poate. Spunea «o să mor, o să mor, am să merg lângă mama».  În acea dimineaţă, la patru, mi-a spus că a auzit cucuveaua. «Doina, tu ai auzit cucuveaua la baie? A cântat cucuveaua la baie...» Eu cred că ţi s-a părut. A simţit că va muri", i-a răspuns femeia îngrijorată.  

Cu sănătatea şubrezită şi dependent de insulină, Vadim Tudor a ajuns la medic în ultima clipă, când nu s-a mai putut face nimic pentru el.

În anul în care Corneliu Vadim Tudor a decedat, Doina şi omul politic ar fi împlinit 28 de căsnicie. Cei doi erau împreună de 35 de ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net