Trei bulgari, arestaţi la București după ce au copiat carduri bancare

Ultima actualizare:

    Bulgarii ar fi copiat cardurile în cursul lunii mai
Bulgarii ar fi copiat cardurile în cursul lunii mai

Tribunalul București a dispus luni arestarea pentru 30 de zile a trei cetăţeni bulgari, după ce au copiat date de pe mai multe carduri introduse într-un bancomat din Capitală, scrie News.ro. Apoi, au încercat să părăsească teritoriul României.

Potrivit anchetatorilor, există suspiciunea că, în cursul lunii mai 2016, Dimităr Hristov Nikolay Davidof şi Lyubomir Velkov au constituit un grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, grup ce a acţionat pe raza municipiului Bucureşti, prin montarea de dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare în vederea falsificării ulterioare a acestora.

Duminică, cei trei au fost opriţi la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu în timp ce încercau să părăsească România, după ce anterior, în cursul aceleiaşi zile, au instalat dispozitive tip skimming pe un ATM aparţinând unei unităţi bancare din Bucureşti.

În urma percheziţiilor efectuate asupra celor trei şi a autoturismului cu care aceştia se deplasau, au fost găsite şi ridicate dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare şi a codului de securitate PIN, instrumente folosite pentru montarea şi demontarea dispozitivelor de pe bancomat, un laptop, telefoane mobile, precum şi mai multe carduri.

„Ulterior, aceste date erau decriptate şi corelate cu imaginile surprinse de camerele de înregistrare ce conţineau codurile PIN tastate la bancomat, de către alţi membri ai reţelei, aflaţi pe teritoriul statului bulgar, în vederea efectuării de retrageri frauduloase de numerar prin intermediul unor instrumente de plată electronică falsificate”, se arată într-un comunicat al DICOT.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
p 22 Barcelona WC jpg
musetel jpeg
coins 1726618 1280 jpg
Marea Neagra dupa furtuna sursa foto A I  2 jpeg
nasa china spatiu jpg
image png
italian masini bucuresti jpg
foto1 viol jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net