Trei persoane, reţinute în urma percheziţiilor făcute în Bucureşti şi în opt judeţe

Ultima actualizare:

    Foto Pixabay.com
Foto Pixabay.com

Trei persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor făcute, joi, în Bucureşti şi în opt judeţe, în mai multe dosare privind comercializarea ilegală de produse din tutun.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis, vineri, că, în urma cercetărilor făcute pentru contrafacere a unei mărci şi punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi deţinere, în afara antrepozitului fiscal, sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate, peste limita unui kilogram tutun de fumat, constând în producerea, prelucrarea, ambalarea, etichetarea şi comercializarea de tutun contrafăcut, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea a 3 inculpaţi, pentru care s-a formulat şi propunere de arestare preventivă.

Propunerea de arestare preventivă şi dosarul cauzei vor fi trimise Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Peste 50 de percheziţii au avut loc, joi, în Bucureşti şi în opt judeţe în mai multe dosare privind vânzarea de produse contrafăcute, 33 de persoane fiind duse la audieri. Acţiunea a vizat comercializarea ilegală de tutun de fumat, prin intermediul serviciilor poştale şi de curierat.

Astfel, cele 51 de percheziţii domiciliare au fost făcute în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Olt  şi Dolj, în mai multe dosare penale.

Au fost vizate locuinţe ale suspecţilor, locuri de producţie şi depozitare şi oficii poştale folosite de persoane care produc şi comercializează ilegal tutun de fumat, prin intermediul serviciilor poştale şi de curierat.

image
image
image
image
image
image
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net