Tribunalul Constanţa decide vineri dacă Victor Becali poate părăsi penitenciarul

Ultima actualizare:

    Victor Becali a fost condamnat în Dosarul Transferurilor și este întemnițat la Poarta Albă
Victor Becali a fost condamnat în Dosarul Transferurilor și este întemnițat la Poarta Albă

Tribunalul Constanţa decide vineri definitiv dacă Victor Becali, condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare în dosarul “Transferurilor”poate fi eliberat condiţionat relatează news.ro. Fostul impresar este încarcerat la penitenciarul Poarta Albă

În cazul în care fostul impresar are câştig de cauză atunci el poate părăsi penitenciarul.

Tribunalul Constanţa a judecat, în 13 ianuarie, contestaţia DNA la decizia din luna decembrie 2016 a Judecătoriei Medgidia prin care Victor Becali poate fi liberat condiţionat. Fostul impresar a cerut în faţa instanţei respingerea contestaţiei, precizând că a achitat tot prejudiciul în dosar şi că a participat la toate activităţile organizate în penitenciar.

Instanţa a amânat pronunţarea pentru 20 ianuarie, decizia de vineri urmând să fie definitivă.

În 6 decembrie 2016, Judecătoria Medgidia a admis, cererea de liberare condiţionată depusă de Victor Becali, condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare în dosarul “Transferurilor”, însă decizia instanţei nu este definitivă.

Aceasta a fost cea de-a doua cerere de eliberare depusă de Victor Becali.

În 14 noiembrie 2016, Tribunalul Constanţa a luat în discuţie contestaţia depusă de Victor Becali la decizia Judecătoriei Medgidia din 25 octombrie, care a respins prima sa cerere de eliberare condiţionată.

Victor Becali este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, unde ispăşeşte o pedeapsă de patru ani şi opt luni închisoare în dosarul ”Transferurilor”.

În 14 septembrie, fratele lui Victor Becali, Ioan Becali, a fost liberat condiţionat din închisoare, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov, după ce a executat doi ani şi jumătate din pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare.

În martie 2014, în dosarul transferurilor de jucători au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.

Dintre cei opt oameni din fotbal mai sunt încarceraţi Victor Becali şi Cristian Borcea, ceilalţi fiind eliberaţi condiţionat.

Victor Becali mai este judecat într-un dosar alături de Ioan Becali şi Cristian Borcea, pentru că i-ar fi dat mită 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, ca să dispună achitarea oamenilor din fotbal acuzaţi în dosarul ”Transferurilor”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net