Trimiţi elevul la colţ? Plăteşti 2.500 de lei!

Ultima actualizare:

    Elevii primesc  alocaţie doar dacă  frecventează şcoala
Elevii primesc alocaţie doar dacă frecventează şcoala

Scoaterea elevilor din clasă în timpul orei, trimiterea lor la colţ, insultele şi jignirile sunt interzie prin lege în mediul şcolar, transmite Mediafax. Profesorii, dar şi personalul administrativ şi auxiliar vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei pentru tratament degradant în şcoală.

Elevii nu mai pot fi daţi afară din clasă în timpul orelor şi nici nu mai pot fi pedepsiţi prin trimiterea lor la colţ sau prin punerea lor să stea în picioare în timpul orei, astfel de măsuri, considerate tratamente degradante, fiind interzise prin Legea 257/2013 care modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului.

Direcţia pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii a prezentat, marţi, modificările aduse legii.

Una dintre modificări vizează interzicerea tratamentului degradant în şcoală şi introducerea de sancţiuni pentru personalul didactic, dar şi pentru cel administrativ în cazul în care insultă, discriminează sau umileşte copilul.

Directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, Elena Tudor, a declarat că pentru încălcarea acestor prevederi legale au fost prevăzute şi sancţiuni, personalul didactic şi nedidactic putând fi amendat cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei.

Ea a precizat însă că profesorii nu vor fi amendaţi doar pentru că au insultat o singură dată un copil, o astfel de sancţiune impunându-se atunci când se constată că astfel de acţiuni afectează psihologic minorul, îi afectează rezultatele şcolare sau comportamentul în cadrul familiei.

Articolul 48, alineatul 2 din Legea 257/2013 prevede că, "în cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora". Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.

Legea 257/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial în 30 septembrie, iar până la începutul anului viitor ar trebui finalizată legislaţia subsecventă, respectiv patru proiecte de Hotărâre de Guvern.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net