Turiştii dispăruţi în zona Muntele Roşu găsiţi de salvamontişti. Se relaxau la un prieten

Ultima actualizare:

UPDATE 12.26: Cei doi turişti dispăruţi în zona Muntele Roşu au fost găsiţi. Jandarmii montani i-au găsit, marţi, pe cei doi turişti din Bucureşti a căror dispariţie a fost anunţată în noaptea de luni spre marţi la Serviciul de urgenţă 112, scrie Mediafax.Bărbatul şi femeia sunt în siguranţă, ei declarând că şi-au petrecut noaptea la o cunoştinţă care are o casă pe munte.

Cei doi turişti au mers pe munte cu alte patru persoane, s-au cazat la un hotel de la Muntele Roşu, iar luni au plecat într-o drumeţie împreună cu doi dintre prieteni, scrie Mediafax.

La un moment dat, s-au despărţit, iar seara, când au ajuns la hotel, cei doi prieteni au constatat lipsa bărbatului şi a femeii şi imediat după miezul nopţii au sunat la 112, solicitând sprijinul autorităţilor.

Imediat după apel, jandarmii i-au căutat pe cei doi turişti la toate unităţile de cazare din zonă sperând că aceştia şi-au luat o cameră în condiţiile în care i-a prins noaptea pe munte, însă nu au fost găsiţi.

Marţi dimineaţă, continuă căutările celor doi, iar la acţiune participă 14 jandarmi, care sunt ajutaţi de salvamontişti, dar şi de poliţişti cu un câine de urmă.

image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net