Ucigaşul din pădure a băgat spaima în curve

Ultima actualizare:

    Zona Băneasa
Zona Băneasa

Marginea Pădurii Băneasa. Nici urmă de prostituate. Dacă până mai ieri aproape că-ţi săreau pe capota maşinii, să le devii client, astăzi picior de „fetiţă” nu mai e. Şi-au abandonat „sediul”, speriate de povestea cu final tragic al Mihaelei, vânzătoarea de plăceri găsită moartă joia trecută. 

La o săptămână de când Mihaela (30 de ani) a fost descoperită fără viaţă pe Aleea Privighetorilor, la o aruncătură de băţ de Academia Română de Poliţie, nici urmă de prostituată în zonă. Faptul că o colegă de-a lor a fost ucisă, iar criminalul se află încă în libertate a băgat groaza în ele. Până acum, nimeni şi nimic nu reuşise să le alunge, nici gerul, nici canicula, nici sutele de amenzi primite de la poliţişti.

Dar nu numai ele sunt speriate, ci şi oamenii care lucrează în zonă. „Îmi este foarte frică, mai ales când plec seara spre casă. Cine ştie ce obsedat sexual se ascunde prin pădure?", ni s-a plâns o angajată al unui restaurant din zonă. Locul unde a fost găsită moartă Mihaela e pustiu. Perimetrul încă mai este înconjurat cu benzile poliţiei.

După 5 ore de cercetări, cadavrul femeii a fost dus la IML

După 5 ore de cercetări,  cadavrul femeii  a fost dus la IML
După 5 ore de cercetări, cadavrul femeii a fost dus la IML

Doar gunoierii mai iau la pas zona, în rest, nici un bărbat dornic de senzaţii tari. Ancheta încă bate pasul pe loc. Au fost audiate zeci de persoane, însă nimeni nu a fost pus sub acuzaţie.

Jandarmii au găsit în pădure o geantă, posibil a victimei

După 5 ore de cercetări,  cadavrul femeii  a fost dus la IML
După 5 ore de cercetări, cadavrul femeii a fost dus la IML

Anchetatorii încă aşteaptă rezultatele necropsiei, întrucât au fost cerute analize mult mai complexe, inclusiv probe din care să rezulte dacă prostituata suferea sau nu de SIDA, ne-au precizat surse judiciare.

În dimineaţa zilei de 1 noiembrie, concubinul Mihaelei a anunţat la 112 că i-a găsit cadavrul acesteia în pădure, în locul unde aceasta îşi satisfăcea clienţii. Tânăra, mamă a trei copii, era aşezată cu faţa în jos şi avea mai multe lovituri la cap. Ore în şir criminaliştii au cercetat zona în căutare de probe, iar a doua zi jandarmii au reluat căutările.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net