Traian Băsescu s-a decis să facă dezvăluiri pe bandă rulantă! Duminică seară a povestit cu documente cum a ajuns ca Serviciul Român de Informații (SRI) să poată înființa firme din care au rezultat sume de bani colosale.


Este de neoprit. Traian Băsescu a început să dezvăluie fapte incredibile. Invitat la B1 TV, la emisiunea moderată de Silviu Mânăstire, la care a fost prezent și jurnalistul Ion Cristoiu, fostul președinte a venit cu documente și a dovedit cum SRI a putut înființa firme bănoase, deși este o instituție de stat.

Concret, fostul locatar de la Cotroceni a spus că Legea de funcţionare a Serviciului Român de Informaţii, Legea 14/1992, a fost modificată în 2003, la articolul 43, în guvernarea Adrian Năstase, prin Ordonanță de Urgență, și a permis instituţiei să desfăşoare activităţi comerciale. Aflăm din art. 43 al legii citate că „sub controlul Parlamentului, în raport cu nevoile proprii şi cu respectarea strictă a prevederilor legale, în cadrul Serviciului Român de Informaţii pot funcţiona: o regie autonomă, societăţi comerciale de producţie, instituţii sanitare, precum şi asociaţii cu caracter cultural - sportiv”.

Traian Băsescu a spus că, în felul acesta, a fost posibil ca Sebastian Ghiță să câștige milioane de euro din afaceri cu SRI, Armata și ale instituții de forță din România.

 
 
Loading...
Citeste tot despre: