Uite cum vor sindicatele să se facă reforma în Educație!

Ultima actualizare:

    Pentru început, se dorește schimbarea claselor V-VIII
Pentru început, se dorește schimbarea claselor V-VIII

În ultima perioadă, au loc discuții tot mai aprinse despre cum ar trebui să se schimbe sistemul de învățământ din România. Ministerul Educației a lansat variante de planuri-cadru prin care învățământul gimnazial să fie transformat. Joi, a avut loc chiar o amplă dezbatere pe această temă, organizată de sindicate. Iată ce a rezultat în urma discuțiilor!

Se schimbă sau nu sistemul educațional din România? De 24 de ani, se tot discută despre manualele prost-făcute, despre programa foarte încărcată, despre materiile inutile, dar nimeni n-a făcut nimic pentru ca aceste lucruri să fie îndreptate. Acum, se pare însă, că încep să se miște lucrurile.

Așadar, discuțiile pe această temă au devenit tot mai serioase, fiind implicați nu numai reprezentanți ai instituției care conduce învățământul, ci și sindicate, elevi, profesori și părinți. Și asta, după ce, la mijlocul lunii decembrie, Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică, trei variante de planuri-cadru care au ca scop modificarea claselor V-VIII.

Joi, a avut loc, în București, o amplă dezbatere pe această temă, organizată de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la care au luat parte ministrul educației, Adrian Curaj, consilierul de stat în Administrația Prezidențială, Ligia Deca, directorul Institutului de Științe ale Educației, Ciprian Fartușnic, care a coordonat realizarea celor trei planuri-cadru, academicieni, profesori, elevi și părinți.

În urma discuției, care a durat circa patru ore, ministrul educației, Adrian Curaj, a declarat că nu există o variantă perfectă a planurilor-cadru.

„Cred că, astăzi (n.r. joi) nu avem o variantă perfectă pentru planurile-cadru, dar tocmai faptul că nu avem ceva perfect, în urma dezbaterilor vom putea avea ceva ce va fi cu adevărat de calitate și va mișca lucrurile”, a spus ministrul, potrivit Mediafax.

Ministrul Educației, Adrian Curaj
Ministrul Educației, Adrian Curaj

La rândul său, președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat, pentru Agerpres, că FSE dorește să fie parte a reformei educaționale și nu o piedică în calea ei, adăugând că, de multe ori, s-a încercat să se inducă în mod fals ideea că sindicatele se opun unei reforme curriculare.

„Am dorit organizarea acestei dezbateri dintr-un motiv foarte important pentru noi, ca organizație sindicală. S-a încercat de multe ori să se inducă în mod fals ideea că sindicatele se opun unei reforme curriculare. Nu este adevărat acest lucru! Nu am fost consultați, cel puțin până în anul 2015, vizavi de poziția pe care o avem în privința acestui aspect. Mesajul pe care noi îl transmitem astăzi foarte clar este acela că nu suntem o piedică în calea unei reforme care să aducă lucruri bune pentru societate, pentru elevi, pentru părinți, pentru școala românească”, a spus Nistor.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor
Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor

Ministerul Educaţiei a lansat, în decembrie, în dezbatere publică, trei variante de planuri-cadru.

Iată ce se regăsește printre modificări!

Reducerea numărului de ore de Limba română din clasa a a V-a de la cinci, cât este în planul-cadru în vigoare, la patru.Limba latină, care se studiază în prezent o oră pe săptămână în clasa a VIII-a, este scoasă din planurile-cadru.Se reconsideră structura disciplinelor socio-umane pe ani de studiu astfel: la clasa a V-a - Educaţie pentru drepturile copilului, la clasa a VI-a - Educaţie interculturală, la clasa a VII-a - Educaţie pentru cetăţenie democratică - şi la clasa a VIII-a - Educaţie economic.Elevii de gimnaziu vor avea posibilitatea să îşi aleagă o materie opţională din oricare dintre cele şapte arii curiculare: Limbă şi comunicare, Matematică şi ştiinţe ale naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică, sport şi sănătate, Tehnologii şi Consiliere şi orientare. Două dintre variante prevăd alegerea a 0 - 1 opţionale, iar cealaltă, 1 - 2 opţionale.

image
image
image
image
image
image
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net