De ce a lipsit Ion Iliescu de la parada militară de 1 Decembrie

Ultima actualizare:

    Ion Iliescu e convins că în decembrie 1989 românii au înfăptuit o revoluție în adevăratul sens al cuvântului
Ion Iliescu e convins că în decembrie 1989 românii au înfăptuit o revoluție în adevăratul sens al cuvântului

Toată lumea s-a întrebat de ce fostul președinte Ion Iliescu nu a participat la parada de 1 Decembrie, așa cum a făcut în fiecare an. Soţia fostului preşedinte social-democrat a fost cea care a făcut lumină.

Este pentru prima dată când fostul şef de stat Ion Iliescu nu participă şi lipsa acestuia a ridicat, evident, semne de întrebare.

Toată lumea a crezut că este vorba despre vârsta fostului președinte. Ion Iliescu are totuși 87 de ani, o vârstă când este mai greu să stai în picioare ore în șir.

Însă soţia fostului preşedinte social-democrat a fost cea care a făcut lumină şi le-a declarat jurnaliştilor România TV că Ion Iliescu are unele probleme de sănătate minore. Nina Iliescu susţine că fostul preşedinte a suferit recent o entorsă, lucru care l-a împiedicat să participe la eveniment.

Tot soţia sa a mărturisit că fostul preşedinte a transmis mesajul către Administraţia Prezidenţială încă de acum câteva zile, pentru ca lipsa acestuia să nu dea naştere interpretărilor.


    La parada militară de 1 Decembrie au participat, alături de Klaus Iohannis, foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescufoto: Mediafax
La parada militară de 1 Decembrie au participat, alături de Klaus Iohannis, foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescufoto: Mediafax

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
suflet pixabay jpg
Boieri fanarioţi călare şi o trăsură cu o familie de boieri de prim rang; desen de Chevalier Auguste de Henikstein
cavou Iulia Hasdeu jpg
virnant jpeg
Medgidia jpeg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net