După ce au ieșit la suprafață imagini cu primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, în timp ce întreținea relații sexuale cu două femei, într-o cameră de hotel, un alt demnitar român este implicat într-un scandal sexual asemănător.


Și de această dată, cazul are legătură cu oligarhul Vladimir Plahotniuc, despre care se crede că ar pune la dispoziția politicienilor prostituate, pentru ca apoi să îi filmeze în timp ce întrețin sexuale cu ele, cu scopul de a-i șantaja ulterior. Potrivit unor informații difuzate la România Tv, în cadrul emisiunii „Ora de Vârf”, demnitarul Răzvan Murgeanu ar fi fost surprins într-o ipostază asemănătoare.

Totul s-ar fi întâmplat în vremea în care îndeplinea funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării. Pe-atunci ministrul Vasile Blaga l-ar fi trimis pe Murgeanu la Chișinău, în contextul în care Traian Băsescu, președinte în vremea aceea, încerca să apropie relațiile dintre România și Republica Moldova.

Ajuns acolo, demnitarul s-ar fi îmbătat într-un local al lui Vladimir Plahotniuc, iar oligarhul i-ar fi pus la dispoziție mai multe fete, iar apoi l-ar fi filmat în timp ce întreținea relații sexuale cu acestea.

Cu toate acestea, Răzvan Murgeanu a declarat că nu îl cunoaște pe Plahotniuc și, mai mult, singura dată când a fost trimis la Chișinău a fost vorba de o vizită de numai câteva ore, pe timpul cărora a fost însoțit în permanență de către ambasadorul României.

Deocamdată, presupusele imagini nu au ieșit la suprafață, dar anumite surse suțin că Plahotniuc ar deține mai multe astfel de casete porno cu demnitari români.

 
 
Loading...