Un angajat DSP a sunat familia unui bărbat mort de COVID, să întrebe cum se mai simte acesta

Ultima actualizare:

    foto: Pixabay
foto: Pixabay

Un angajat DSP Sibiu a sunat miercuri, 11 noiembrie, familia unui bărbat decedat din cauza coronavirusului, pentru a întreba cum se mai simte acesta. Ulterior, instituția și-a cerut iertare.

Direcţia de Sănătate Publică a transmis scuze către familia îndoliată, motivând eroarea prin volumul tot mai mare de lucru de la o zi la alta, din cauza creșterii numărului de cazuri, respectiv de decese la nivelul județului Sibiu.

DSP și-a cerut iertare de la familia bărbatului decedat 

„În cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Sibiu există un grup de persoane care monitorizează periodic starea de sănătate a pacienţilor confirmaţi cu SARS-CoV-2.

Dintr-o regretabilă eroare, în momentul efectuării apelului, reprezentantul DSP Sibiu nu a avut acces la baza de date a cazurilor confirmate cu COVID-19, soldate cu deces.

Regretăm situaţia neplăcută creată şi ne cerem public scuze faţă de de familia îndurerată. Ne vom strădui ca aceste greşeli să nu se mai repete în viitor", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu, Krisztina Gaal.

DSP se confruntă cu un volum tot mai mare de anchete epidemiologice şi date pe care trebuie să le prelucreze, în condiţiile în care judeţul Sibiu are cea mai mare rată de infectare din România, de peste 7 la mia de locuitori, potrivit datelor oficiale furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
chirie pixabay
image
image
image
image
image
image
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
monezi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net