Un incendiu a distrus un club celebru din Centrul Istoric al Capitalei

Ultima actualizare:

    150 de pompieri au  intervenit, mai bine de 12 ore,  să stingă incendiul care s-a  întins pe o mie de metri pătraţi
150 de pompieri au intervenit, mai bine de 12 ore, să stingă incendiul care s-a întins pe o mie de metri pătraţi

Un incendiu puternic a distrus marţi dimineaţă restaurantul Old City din Centrul Istoric al Capitalei. Focul a fost stins de pompieri, după aproximativ trei ore, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Marin, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112, în jurul orei 06:45, persoana care a apelat vorbind de "flăcări imense" la un restaurant din Centrul Vechi.

"Cei sosiți la fața locului au constatat că flăcările sunt puternice la parterul cladirii și la etajul 1. Ulterior s-au extins și la acoperiș. Flăcările nu s-au extins și la clădirile din jur", a precizat Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al ISU București.

Pompierii s-au luptat cu focul mai bine de trei ore. Șapte autospeciale cu apă și spumă ale pompierilor au fost deplasate la fața locului, pentru stingerea incendiului, după ce pompierii au văzut cât de mare este focul. Gazele au fost oprite în zonă, pentru a evita explozii.

Nu există victime.

Potrivit specialiştilor restaurantul afectat de incendiu se află în top 5 al localurilor cu cele mai mari încasări din Centrul Istoric al Capitalei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net