Un însoțitor de bord de doar 24 de ani a fost găsit spânzurat la Iași

Ultima actualizare:

    † Robert Cepăreanu era afectat de lipsa banilor şi de problemele din cuplu
† Robert Cepăreanu era afectat de lipsa banilor şi de problemele din cuplu

Dramă la Iaşi! Robert-Ştefan Cepăreanu, un tânăr de 24 de ani, şi-a pus capăt zilelor. De profesie însoţitor de zbor, el a fost găsit spân­zurat vineri, într-o zonă îm­pădurită. Apropiaţii săi vorbesc despre motivele care l-ar fi împins spre sinucidere.

Trupul neînsufleţit al lui Robert a fost descoperit într-o zonă de lângă pârtia de schi de pe strada Sărărie din Iaşi. Tânărul plecase de acasă miercuri, 1 iulie, şi fusese dat dispărut.

Apropiaţii săi cred că o relaţie nereuşită, dar şi lipsa banilor ar fi fost motivele pentru care ar fi hotărât să se spânzure. Din cauza pandemiei, însoţitorul de zbor fusese trimis în şomaj tehnic.

„Ca urmare a acestei situaţii, primea mai puţini bani, dar asta era o problemă în general, nu doar a lui, personală”, spune fratele lui Robert pentru observatornews.ro.

“Se certa cu prietena şi se plângea că nu mai mergea relaţia. Ea a ales să fie calmă, i-a propus să discute peste câteva zile, după ce el se va mai linişti, dar n-a acceptat”, adaugă fratele victimei.

Poliţiştii au dat alarma joi, când li s-a adus la cunoştinţă faptul că băiatul nu se mai întorsese acasă. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net