Un militar de 36 de ani s-a împușcat în cap. Incidentul s-a petrecut în Mamaia Sat

Ultima actualizare:

Un militar în vârstă de 36 de ani a murit duminică, 27 mai, după ce s-a împuşcat cu arma din dotare în timp ce efectua serviciul de pază la o unitate militară din Mamaia Sat.

Potrivit reprezentanţilor Forţelor Navale, duminică după amiază, în timpul executării serviciului de pază la UM 02052 Mamaia Sat, caporalul Ionel Pricop s-a împuşcat cu arma din dotare. Personalul unitatii a anunţat imediat serviciul unic de urgenţă 112, iar echipajul medical chemat la faţa locului a constatat decesul militarului, potrivit News.ro.

“Conform procedurilor, cazul e cercetat de către Circumscripţia Teritorială Constanţa a Parchetului Militar. Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, la nivelul unităţii s-a constituit o comisie administrativă, condusă de şeful de stat major al Centrului 110 Comunicaţii şi Informatică”, au precizat reprezentanţii Forţelor Navale.

Militarul, în vârstă de 36 de ani, era necăsătorit, angajat al MApN din 2004 şi nu a participat la misiuni in teatrele de operaţii. La ultima testare psihologică susţinută în anul 2018,  militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar, a menţionat sursa citată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net