Un bărbat de 25 de ani din comuna Ramna, judeţul Caraş-Severin, a fost reţinut pentru 24 de ore. Acesta este acuzat că a ucis două iepe în chinuri groaznice. Le lega de stâlp și le băga un par de lemn în vagin. Bietele animale fuseară furate din grajdurile proprietarilor.


Polițiștii spun că individul de 25 de ani a comis două furturi și două crime în mai puțin de o lună. Pe 23 iunie, a sărit gardul unei proprietăți și a furat din grajd o iapă, pe care torturat-o și ucis-o.

Oamenii legii descriu că ”a dus-o în grădina unui locuinţe dezafectate din comună, ar fi legat-o de picior de un stâlp al unui gard, apoi ar fi lovit-o cu toporul în burtă şi ar fi introdus un par din lemn în vaginul animalului, provocându-i decesul”.

Un monstru de om! Fura iepe și în omora în chinuri groznice. Le băga pari de lemn în vagin

Povestea s-a repetat și în noaptea de 12 spre 13 iulie, când o altă iapă a avut aceeași soartă. În ambele cazuri, a fost efectuată necropsia cabalinelor, de către medicii veterinari, în vederea stabilirii cauzelor morţii acestora. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs evenimentele.

Bărbatul se află în arestul de la IPJ Caraș-Severin.

Cum este pedepsită violența față de animale

Mai multe cazuri de animale omorâte cu bestialitate au șocat opinia publică în ultima perioadă. În cele mai multe cazuri este vorba despre un comportament deviant care, în timp, ar putea degenera în violențe asupra oamenilor. Legea care pedepsește uciderea animalelor este blândă: cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă penală.

Într-unul din puținele cazuri în care instanța a pronunțat o condamnare cu executare în penitenciar, judecătorul a motivat că personalitatea inculpatului se orientează spre umilirea animalului.

”Suferința unui animal îi provoaca plăcere și satisfacție, prin trăirea sentimentului de putere și control asupra acestora. Inculpatul are reflectarea acțiunilor sale, se manifestă prin lipsa empatiei, milei, respectului sș savoarea încalcării normelor sau conduitelor morale”, arăta magistratul în motivarea deciziei.

La fel se poate vorbi despre monstrul de om care a torturat și ucis în chinuri groaznice cele două iepe. Cumulat că infracțiunea de furt calificat, agresorul animalelor ar putea sta după gratii maximum șase ani, potrivit Codului Penal. 

Loading...