Un pompier aflat în timpul liber a salvat o femeie din flăcări

Ultima actualizare:

    Olimpiu Moş a intrat în foc fără să eziteFoto: Facebook / Olimpiu Moş
Olimpiu Moş a intrat în foc fără să eziteFoto: Facebook / Olimpiu Moş

Erou! Un pompier de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare a intrat într-un apartament cuprins de flăcări fără costum de protecţie şi a salvat viaţa unei femei de 65 de ani.

Olimpiu Moş se afla în timpul liber când au izbucnit flăcările, scrie adevarul.ro. „Eram acasă. Chiar înainte să intru la duş, am auzit prin staţie că e un incendiu pe strada Ostrovului. Mi-am dat repede seama că flăcările erau chiar la mine în bloc, la etajul doi. Eu locuiesc la etajul patru”, povesteşte pompierul.

Moş şi-a luat un hanorac şi a coborât imediat. „Am încercat să deschid uşa şi am şi văzut-o pe femeie întinsă pe jos. Am mers repede la un vecin şi i-am spus să-mi ude hanoracul, apoi am intrat în casă. Am scos femeia şi am dus-o repede jos”, încheie salvatorul. În scurtă vreme au ajuns şi colegii lui, care au preluat victima şi i-au evaluat starea de sănătate. Aceştia i-au spus lui Moş că, dacă întârzia chiar şi un minut, femeia ar fi murit din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

Olimpiu nu este la prima acţiune în timpul liber: „Chiar mi-a spus şeful că se cam lipesc de mine asemenea evenimente. Mă aflam în concediu, undeva prin Vâlcea, şi am intervenit la o descarcerare. Aveam nişte gulere cervicale în maşină, pe care le-am aplicat victimelor până au sosit colegii. Nu mă consider un erou. Mi-am făcut doar meseria, nu contează dacă sunt în timpul programului sau în afara lui”, adaugă, cu modestie, pompierul din Satu Mare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net