Operațiune de salvare neobișnuită, marți, pentru pompierii din Brașov. Aceștia au fost chemați să scoată un pui de pisică dintr-o fântână adâncă de 25 de metri. Spaţiul îngust nu le-a permis pompierilor să folosească aparatul de respirat, așa că un pompier a coborât cu troliul şi a recuperat motanul.


”Pisicul explorator a căzut într-o fântână cu adâncimea de 25 de metri. Alertat de zgomotele felinei, un localnic a sunat la 112 pentru a solicita sprijinul pompierilor”, a transmis, marţi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Sursa citată a precizat că salvatorii ISU Braşov s-au deplasat în localitatea Dumbrăviţa cu toate echipamentele necesare pentru o misiune de salvare.

Puiul de pisică a fost adoptat de pompierii din Brașov

”Diametrul mic al puţului, precum şi adâncimea mare la care se afla animalul au făcut ca acţiunea să fie foarte dificilă. Soluţia a fost una singură: un pompier a coborât cu troliul şi a recuperat motanul”, a mai transmis sursa citată.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Braşov au precizat că spaţiul îngust nu le-a permis pompierilor să folosească aparatul de respirat.

Pisicul a primit numele Tom şi va fi adoptat de pompierii din Braşov.

Citește și:

15 lucruri pe care nu le ştiai despre pisici

Vedetele sunt înnebunite după mâțele lor! Unele au costat și sute de euro

 
 
Loading...