UPDATE Mascaţii au luat cu asalt Spitalul de Arşi din Bucureşti. Ce vedete şi-au pus silicoane aici

Ultima actualizare:

    În această dimineaţă, la Spitalul de Arşi, s-au prezentat 12 procurori, pentru percheziţii
În această dimineaţă, la Spitalul de Arşi, s-au prezentat 12 procurori, pentru percheziţii

Poliţiştii şi procurorii bucureşteni au descins, vineri dimineaţă, la 23 de adrese, dar şi la Spitalul de Arşi din Capitală, fiind vizate 26 de persoane, majoritatea cadre medicale, transmite Mediafax.

UPDATE Cinci medici au fost reţinuţi de procurori, vineri, în urma audierilor făcute la Poliţia Capitalei, în dosarul operaţiilor estetice pentru care se cerea mită între 450 şi 3.400 de euro, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Printre cei reţinuţi se numără şi un anestezist. Detalii aici.

UPDATE ORA 13.55. Pacienţi ai spitalului au fost şi multe vedete care, de-a lungul timpului, şi-au făcut diverse intervenţii, precum implant mamar, rinoplastie sau blefaroplastie (ridicarea pleoapelor). Printre acestea se numără Daniela Gyorfi, care, după naştere, a făcut o operaţie la sâni şi şi-a ridicat pleoapele. Şi Anda Adam a apelat la serviciile spitalului. În decembrie 2012, ea şi-a schimbat silicoanele cu unele mai mari. Se pare că artista a plătit 2.000 de euro pentru operaţie, în condiţiile în care o astfel de intervenţie la o clinică privată costă circa 3.500 de euro. Esteticianul care i-a făcut intervenţia este chiar managerul unităţii medicale, dr. Vitalie Stan. Acesta le-ar fi mărit bustul cu sume modice, comparativ cu cele de pe piaţă, Danielei Crudu şi Ramonei Lăzurean.

simeon stalpnicul png

Pe lista vedetelor operate la Spitalul de Arşi se mai află Mădălina Secuianu, Răzvan Ciobanu şi Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu. Oare au primit factură pentru operaţiile efectuate?

UPDATE ORA 11.08. Colegiul Medicilor Bucureşti se va autosesiza şi va analiza cazul medicilor de la Spitalul de Arşi, în limita competenţelor, respectiv dacă există abateri de la deontologia profesională, a declarat vineri, pentru Mediafax, preşedintele CMB, profesor dr. Ioan Lascăr. "Situaţia relatată recent în mass-media vizează aspecte penale pe care noi nu le putem analiza. În schimb, ne vom autosesiza şi vom analiza comportamentul medicilor de la Spitalul de Arşi, în limita competenţelor, respectiv trebuie să constatăm dacă există abateri de la deontologia profesională", a spus profesorul Ioan Lascăr.

UPDATE ORA 10.57. "Dacă suspiciunile pe care le au procurorii se confirmă, voi lua toate măsurile administrative care se impun", a spus ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

UPDATE ORA 10.32. Anchetatorii au fost sesizaţi în 2012 de Direcţia de Informaţie şi Protecţie Internă că la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri au loc fraude privind modul de internare al unor pacienţi, iar ulterior a existat şi un denunţător, al cărui caz este cuprins în anchetă, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.Potrivit surselor citate, ancheta în acest dosar a început la sfârşitul anului 2012, iar procurorii au documentat cazul până în prezent.

Medicii şi asistentele de la Spitalul de Arşi sunt suspectaţi că au realizat în mod ilegal operaţii estetice, potrivit unor surse judiciare.

Practic, medicii ar fi cerut mită sume importante de bani pentru efectuarea operaţiilor, deşi nu aveau voie să efectueze aceste intervenţii în spital. Este vorba de liposucţii, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier, intervenţii care se făceau în spital, în timpul programului de lucru, potrivit Parchetului Tribunalului Bucureşti.

În plus, unitatea medicală ar fi decontat la CNAS operaţii estetice, în baza unor diagnostice false, ţinând cont că, potrivit legii, operaţiile estetice nu se decontează.

Mai mult, cadrele medicale sunt acuzate că ar fi făcut internări ilegale în spital.

Cadrele medicale care ar fi realizat în spital operaţii estetice, cereau pentru aceste intervenţii sume mult mai mici decât preţul pieţei, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000 de lei, au precizat sursele citate.

Ca urmare a unor operaţii de acest fel, cadrele medicale ar fi încasat lunar între 15.000 şi 20.000 de euro, potrivit surselor din rândul anchetatorilor.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că printre persoanele vizate sunt şi 16 medici, suspectaţi de diagnostic fals, înşelăciune, fals intelectual şi luare de mită.

image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net