Fata violată de cei șapte tineri din Vaslui ar fi cerut arest la domiciliu pentru aceștia, a spus, ieri, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, judecătoarea Georgina Moldovan, cea care a decis măsurile preventive violatorilor.


„Persoana vătămată a venit și a cerut în sală pentru cei trei. (...) Am ieșit din sală șocată că mi-a cerut persoana vătămată asta — arestul la domiciliu pentru cei trei care au recunoscut. S-a opus cu privire la cei patru care nu au recunoscut și mi-a cerut pentru cei trei. (...) Nu eram obligată, dar nu mai puteam motiva o respingere. Era de cinci luni”, a afirmat judecătoarea, potrivit Agerpres.

violatori_vaslui_0.jpg

violatori vaslui judecatoare georgina moldovan
Cei șapte violatori sunt închiși în Penitenciarul Vaslui

Ea a mărturisit că a ajuns să-și reproșeze că a declarat ședință nepublică, însă a arătat că a luat această decizie pentru a o proteja pe fată.

„Dacă nu era ședință nepublică, ziariștii ar fi putut să afle aspecte relevante din dosar, pentru că dosarul a fost greșit ales pentru lupta împotriva abuzurilor sexuale. Adică greșit, nu e cel mai reprezentativ și în niciun caz eu nu sunt apărătoarea unor inculpați. Am dat pedepse mari la viol. Am avut pedepse cu 12 ani și șase luni . Eu vroiam doar să aflu adevărul acolo”, a spus judecătoarea.

Declarațiile au fost făcute în contextul discutării în ședința plenului CSM de marți a cererii de apărare a reputației profesionale a judecătoarei Georgina Moldovan de la Judecătoria Vaslui.

La jumătatea lunii septembrie, magistrații de la Curtea de Apel Iași au menținut măsura arestului preventiv pentru cei șapte tineri din comuna vasluiană Văleni acuzați de viol și privare de libertate.

violata.jpg

raluca fata violata vaslui judecatoare
Raluca (18 ani), din localitatea vasluiană Văleni a fost violată în noiembrie 2014

Pe 17 august, Judecătoria Vaslui a anunțat prima sentință în acest dosar, toți cei șapte tineri fiind condamnați la închisoare cu executare pentru viol în formă agravantă și lipsire de libertate în mod ilegal. De asemenea, acestora le-au fost interzise unele drepturi civile pe o durată de doi ani.

Pedepsele celor șapte variază între 5 ani și 8 luni și 8 ani și 4 luni de închisoare.

 
 
Loading...