Victimele care şi-au pierdut viaţa în accidentul cumplit din Bacău, conduse pe ultimul drum

Ultima actualizare:

    Victimele care şi-au pierdut viaţa în cumplitul accident din Răcăciuni, conduse pe ultimul drum, în Bacău şi SuceavaFoto: observatornews.ro
Victimele care şi-au pierdut viaţa în cumplitul accident din Răcăciuni, conduse pe ultimul drum, în Bacău şi SuceavaFoto: observatornews.ro

Tragedie fără margini! Două familii au fost decimate după cumplitul accident din Răcăciuni, judeţul Bacău. Rudele îşi vor conduce morţii pe ultimul drum, joi, 29 iulie. Șapte persoane au murit, duminică, în urma unui accident rutier pe DN2, la ieşirea din localitatea Răcăciuni, județul Bacău, iar alte cinci au fost rănite. Un microbuz şi o maşină cu volan pe dreapta s-au izbit frontal.

Înmormântările au loc atât în Băcău, unde patru persoane dintr-o familie au pierit în urma impactului de duminică, cât şi în Suceava, unde alţi trei membri ai unei familii care abia se întorsese din Anglia şi-au găsit sfârşitul, scrie observatornews.ro.

"Joi, 29.07.2021, la ora 10.30, la Biserica Sf. Mare Mucenic Dumitrie, Gherăiești, Calea Moldovei nr. 99 va avea loc slujba de înmormântare a celor patru persoane care au pierit în tragicul accident de la Răcăciuni. Este vorba despre Mirabela Iosipescu- 44 ani, Iustina Iosipescu-17 ani, Coca Iosipescu-67 ani, Liliana Deniz (Păduraru)- 65 ani. Trupurile neînsuflețite vor fi depuse în capela bisericii, începând de azi, 27.07.2021. Tot joi, 29 iulie 2021, la Suceava, Huluță Ionela-34 ani, Huluță Darius Mihai-7 ani, Huluță Miruna-Georgiana- 3 luni vor putea fi condusi de cei dragi pe ultimul drum. Se va pleca din satul Laura, comuna Vicovu de Sus, jud. Suceava, acolo unde trupurile sunt depuse".

Românii din străinătate au strâns bani pentru familia Huluță

Pentru familia din Suceava, românii aflaţi în străinătate au făcut donaţii pentru familia Huluță. În mai puțin de 48 de ore, s-au strâns 25.000 de lei pentru cele necesare.

Ionela Huluță (34 de ani) și doi dintre cei trei copii, Darius Mihai (7 ani) și Miruna Georgiana (3 luni) au ajuns deja acasă, corpurile neînsuflețite fiind depuse la casa părintească a femeii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
carol i ziua regelui jpeg
image
image
image
image
image
image
Medgidia jpeg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
image
actualitate.net
image
actualitate.net