Victor Ponta, de la moaște la judecată

Ultima actualizare:

    Victor Ponta dă astăzi declarații în fața judecătorilor. Acum trei ani, se închina la moaște
Victor Ponta dă astăzi declarații în fața judecătorilor. Acum trei ani, se închina la moaște

Fostul premier Victor Ponta și Dan Șova au ajuns, azi dimineaţă, la Curtea Supremă. Au un nou termen în dosarul Turceni-Rovinari. În urmă cu trei ani, fostul ministru se afla la rugăciune.

În 2013, Victor Ponta se afla pe 14 octombrie la Iași, la moaștele Sfintei Parscheva. S-a închinat la raclă, evident, fără să facă cononul și să stea cu zecile de ore la coadă, după care a asistat la slujbă.

Astăzi, în aceeași zi de mare sărbătoare, fostul premier dă explicații în fața judecătorilor. Are termen la Curtea Supremă în dosarul Turceni-Rovinari, în care este judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte săvârșite pe când era avocat.

La sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a ajuns şi Dan Şova, care ar urma să fie audiat în dosar. Fostul demnitar se află sub control judiciar.

Președintele PNL, audiat

Și Alina Gorghiu, preșdintele PNL, este audiată astăzi în acest dosar controversat. Ea a reprezentat Electrica într-un proces civil cu Complexul Energetic Rovinari.

În dosarul Turceni-Rovinari, procurorii DNA i-au trimis în judecată, în 17 septembrie 2015, pe fostul premier Victor Ponta, senatorul Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi ''Şova şi Asociaţii'', Laurenţiu Ciurel, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, şi Octavian Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului.

Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obţinut de la SCA „Şova şi Asociaţii'' suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
ceapa verde adobesotck jpg
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net