VIDEO Accident pe Dunăre. O ambarcaţiune a lovit în plin un caiac în care se aflau copii. Unul dintre ei a fost rănit

Ultima actualizare:

    Accident pe Dunărefoto: News.ro
Accident pe Dunărefoto: News.ro

Un accident s-a produs marţi pe Dunăre, în zona Orşova, când o ambarcaţiune a intrat într-un caiac în care se aflau patru copii şi adolescenţi. Tinerii au fost recuperaţi din apă şi aduşi în siguranţă la mal. Un minor a fost rănit, fiind transportat la spital unde nu a necesitat internarea.

„Astăzi, ora 12.30, pe fluviul Dunărea, în zona municipiului Orşova, o ambarcaţiune de agrement a intrat în coliziune cu un caiac, în care se aflau 4 persoane. În urma impactului, a rezultat rănirea unui minor, care a fost transportat la o unitate medicală pentru investigaţii de specialitate, fără a necesita spitalizarea”, au transmis reprezentanţii IPJ Mehedinţi.

 Șalupa a intrat direct în caiac, fără să frâneze

Persoanele implicate în accident au fost recuperate din apă şi conduse, în siguranţă, la mal. „Poliţiştii Postului Transporturi Navale Orşova, în colaborare cu Căpitănia Orşova, au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurările care au condus la producerea acestui  eveniment”, mai transmite IPJ Mehedinţi. Minorii implicaţi în accident au vârste cuprinse între 14 şi 16 ani.

Imaginile surprind momentul în care conducătorul șalupei a intrat cu mare viteză în caiacul care se afla în fața sa, fără să îl evite sau să frâneze.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net