VIDEO emoționant! Băiețelul de 4 ani dispărut la Suceava, găsit la aproape 5 km distanță de casă

Ultima actualizare:

    Bogdan a ajuns acasă în siguranță, datorită eforturilor depuse de salvatori
Bogdan a ajuns acasă în siguranță, datorită eforturilor depuse de salvatori

Episod cu final fericit! Miercuri seară, o comună din Suceava a stat cu sufletul la gură ore în şir, după ce un puști de 4 ani a dispărut din curtea casei sale. Disperată, mama copilului a cerut ajutorul Poliţiei. Sute de voluntari şi oameni ai legii au pornit pe urmele micuțului, care a fost găsit la cinci kilometri de locuință.

Bogdan, un băiețel care locuieşte în cătunul Căldăruşa, din comuna Bosanci (Suceava), a a dispărut miercuri (14 octombrie) din faţa casei, în jurul orei 16.00. Copilul a plecat într-un moment de de neatenţie al mamei, care intrase în casă pentru a-i aduce o căciulă şi o haină, întrucât era frig. Când femeia a revenit în curte, puștiul se făcuse nevăzut. Mama l-a căutat timp de două ore, împreună cu vecinii, dar fără succes, așa că a sunat, înnebunită, la 112. Primarul comunei, Neculai Miron, a dat alarma și a adunat voluntari. Împreună cu oamenii legii, sătenii au pornit în căutarea copilului.  

Ud la picioare, dar nevătămat 

Afară era deja întuneric, iar Bogdan era îmbrăcat subțire, așa că pericolul era mare. Din fericire, la ora 21.00, puştiul a fost găsit aproape de satul Moara Nica, la o distanţă de cinci kilometri de casă. Prichindelul era ud la picioare, dar nevătămat, iar oamenii legii l-au așezat pe bancheta din spate a maşinii de intervenţie. Lângă Bogdan a stat primarul Neculai Miron, care a făcut o transmisie în direct pe Facebook, pentru a înştiinţa comunitatea că totul e în regulă. Entuziasmat, un sătean i-a oferit băiețelului 100 de lei, ca să-şi cumpere bomboane, scrie adevarul.ro.  

Copilul a fost transportat repede la locuință, unde l-a aşteptat un echipaj SMURD. Un paramedic l-a luat în braţe şi i-a spus că îi va pune o mantie strălucitoare pe el, ca să-i ţină de cald. Tot paramedicul i-a cerut mamei să-şi stăpânească emoţiile, ca să nu-l afecteze pe cel mic. Mii de oameni şi-au exprimat bucuria pe reţelele sociale, după ce Bogdan a fost adus teafăr acasă. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net