VIDEO Momentul în care un tren izbeşte mașina în care se aflau doi tineri, de Ziua Îndrăgostiţilor

Ultima actualizare:

    Maşina implicată în accident a fost târâtă zeci de metri pe şine, după impactfoto: Alo Iași
Maşina implicată în accident a fost târâtă zeci de metri pe şine, după impactfoto: Alo Iași

Doi tineri au murit după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren de călători care circula pe relaţia Dorohoi-Iaşi, chiar d eZiua Îndrăgostiților. Cei doi plecaseră într-o scurtă excursie, dar la trecerea la nivel cu calea ferată de la Vlădeni, judeţul Iaşi, au fost accidentaţi mortal de un tren de călători.

Din imaginile care au surprins accidentul se vede că mașina în care se aflau cei doi tineri nu a încetinit deloc la trecerea la nivel cu calea ferată și a fost lovită în plin de garnitura de tren, transmite Adevărul.

Maşina implicată în accident, un BMW cu număr de înmatriculare de Suceava, a fost târâtă zeci de metri pe şine, după impact. În mașină se aflau Dragoş Păuceanu şi Laura Nechifor, doi tineri în vârstă de 23 şi respectiv 25 de ani.  

Șoferul cumpărase mașina cu o zi înainte de accident

Dragoş era din Piatra Neamţ, iar Laura era din Bârlad. În ziua tragicului accident, cei doi tineri mergeau de la Iaşi spre Suceava. Amândoi erau studenţi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Potrivit poliţiştilor, Dragoş, tânărul care se afla la volanul maşinii, nu a respectat regulile de trecere la nivel cu calea ferată, iar autoturismul a fost târât aproximativ 150 de metri. 

Cei doi tineri au avut leziuni incompatibile cu viaţa. Apropiaţi ai tânărului din Piatra-Neamţ au declarat, potrivit presei locale, că acesta a achiziţionat maşina în urmă cu o zi din Suceava. 

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net